pândă definitie

11 definiții pentru pândă

PẤNDĂ, pânde, s. f. Faptul de a pândi. ♦ Loc ascuns de unde se poate pândi. – V. pândi.
PẤNDĂ, pânde, s. f. Faptul de a pândi. ♦ Loc ascuns de unde se poate pândi. – V. pândi.
PÎ́NDĂ, pînde, s. f. (Mai ales în construcții cu verbele «a sta», «a ședea», «a se pune») Faptul de a pîndi. Dacă, stînd de pîndă, mă vede întăi lupul pe mine, nu mai am vreme să încordez arcul; dar dacă-l. văd întăi eu pe el, îl pot săgeta. SADOVEANU, F. J. 92. Harap-Alb rămîne de pîndă în groapă, CREANGĂ, P. 225. Daleu! codre, fră- țioare, Ce-ți făcuși frunzișul des Unde-n pîndă, la răcoare, Stam sunînd din frunzi ades. ALECSANDRI, P. I 61. ♦ Loc ascuns de unde se pîndește. Așteptam de la însoțitorul meu Grozăvescu un semnal, ca să mă pot stabili in cea mai apropiată pîndă la Negrileasa. SADOVEANU, A. E. 198.
pấndă s. f., g.-d. art. pấndei; pl. pấnde
pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde
PÂNDĂ s. (rar) pândit. (N-ai observat nimic în timpul ~?)
PÂNDĂ ~e f. 1) Observare atentă dintr-un loc ascuns. ◊ A sta la (sau de) ~ a pândi. 2) Loc dosit de unde se poate pândi. /v. a pândi
pândă f. ascundere spre a surprinde. [Abstras din pândi].
pî́ndă f., pl. e (d. pîndesc). Șederea într’un loc ascuns ca să surprinzĭ pe cineva saŭ ca să-l spionezĭ. A sta la (saŭ de) pîndă, a pîndi. V. pază.
PÎNDĂ s. (rar) pîndit. (N-ai observat nimic în timpul ~?)
A STA LA PÂNDĂ PENTRU A PREVENI APARIȚIA INOPINATĂ A UNEI PERSOANE NEDORITE a sta de șase / de șest, a sta la perghea / de șest, a ține de șase, a ține lacătul / marginea.

pândă dex

Intrare: pândă
pândă substantiv feminin