pâlpâi definitie

13 definiții pentru pâlpâi

PÂLPÂÍ, pers. 3 pấlpâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura producând un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare, pâlpâitoare. 2. (Despre păsări, insecte) A mișca lin din aripi, producând un zgomot ușor, caracteristic; a fâlfâi. ♦ P. anal. A tremura ușor, a se mișca, a se clătina ușor. 3. (Despre lumină) A crește și a descrește în intensitate în mod intermitent. – Pâl + p[âl] + suf. -âi.
PÂLPÂÍ, pers. 3 pấlpâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura producând un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare, pâlpâitoare. 2. (Despre păsări, insecte) A mișca lin din aripi, producând un zgomot ușor, caracteristic; a fâlfâi. ♦ P. anal. A tremura ușor, a se mișca, a se clătina ușor. – Pâl + p[âl] + suf. -âi.
PÎLPÎÍ, pers. 3 pîlpîie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura, producînd un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare. Focul pîlpîia în poiană și împrejur pădurea era neagră ca păcura. SADOVEANU, O. I 127. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. (Tranz.) Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe pereți. BOGZA, Ț. 66. Baba rămase cu ochii ațintiți asupra gazorniței care-și pîlpîia sâmburii: de lumină de pe prichiciul hornului. SADOVEANU, B. 50. ◊ (Subiectul este o sursă de lumină) Lumînările pîlpîiau pe sfîrșite. CAMILAR, N. I 213. Stele multe pîlpîiau viu deasupra, pe cerul întunecos. SADOVEANU, O. VII 186. Mii și mii de lumini, geometric înșirate, pîlpîie între cer și pămînt. BART, S. M. 39. ◊ Fig. Arar tristețea-mi scade pîlpîind. LESNEA, C. D. 134. 2. (Despre păsări) A mișca ușor din aripi, producînd un zgomot ușor, caracteristic; a fîlfîi. Printre ramurile răchiții bătrîne pîlpîi o turturică vînătă, apoi se zvîrli în zboru-i iute, zvîcnit, peste finețe tăcute. SADOVEANU, O. III 389. – Prez. ind. și: (rar) pîlpîiește (ALECSANDRI, O. 172).
pâlpâí (a ~) vb., ind. prez. 3 pấlpâie, imperf. 3 sg. pâlpâiá; conj. prez. 3 să pấlpâie; ger. pâlpâínd
pâlpâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. pâlpâie, imperf. 3 sg. pâlpâiá; ger. pâlpâínd
PÂLPÂÍ vb. 1. a licări, a sclipi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumânării ~.) 2. (reg.) a pâcâi. (Focul ~ în sobă.)
PÂLPÂÍ vb. v. fâlfâi.
pîlpîí (-i, ít), vb. – A arde cu flacără. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 176), cf. fîlfîi, gîlgîi, dîrdîi, bîlbîi etc. – Der. pîlpîială (var. pîlpîitură), s. f. (acțiunea de a arde). Cf. plăpînd.
A PÂLPÂÍ pers. 3 pâlpâie intranz. (despre foc, flăcări, lămpi, lumânări etc.) A arde neuniform și tremurând, producând pocnete ușoare. /Onomat.
pălpăì v. a arde cu flacără: focul pălpăe ’n sobă EM. [Cf. ceh PLAPOLATI, a flăcăra].
pî́lpîĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. d. pîl-pîl, huĭetu flăcăriĭ, și rudă cu vsl. ceh. plapolati, a pîlpîi. V. fîlfîĭ, bîlbîĭ, gîlgîĭ). Ard cu flacără.
PÂLPÂI vb. 1. a licări, a sclipi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 2. (reg.) a pîcîi. (Focul ~ în sobă.)
pîlpîi vb. v. FÎLFÎI.

pâlpâi dex

Intrare: pâlpâi
pâlpâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a