pâclă definitie

14 definiții pentru pâclă

PẤCLĂ, pâcle, s. f. 1. Ceață deasă care apare de obicei dimineața și seara; negură. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenușiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent și care este provocat de refracția inegală a luminii în straturile de aer cu temperaturi diferite, încălzite de suprafața solului. ♦ Fig. Strat des, pânză de fum, de ploaie etc. 3. Atmosferă înăbușitoare, zăpușeală (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sărate, uneori și petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĭclŭ.
PẤCLĂ, pâcle, s. f. 1. Ceață deasă care apare de obicei dimineața și seara; negură. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenușiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent și care este provocat de refracția inegală a luminii în straturile de aer cu temperaturi diferite, încălzite de suprafața solului. ♦ Fig. Strat des, pânză de fum, de ploaie etc. 3. Atmosferă înăbușitoare, zăpușeală (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sărate, uneori și petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĭclŭ.
PÎ́CLĂ, pîcle, s. f. 1. Ceață slabă, negură ușoară. Făceau popasuri lungi prin gări singuratece. Uneori ploua și-i acoperea pîcla umedă. SADOVEANU, M. C. 84. Abia mai pășesc, șovăind prin pîcla deasă ce îneacă orașul amuțit. VLAHUȚĂ, O. A. I 140. Și tot ninsoare și pîclă pînă în pămînt, de nu se vedea om pe om alăturea fiind. CREANGĂ, O. A. 47. ◊ Fig. Cînd oare ochii noștri se vor mai surăți de pîcla rătăcirii în care ne aflăm? NEGRUZZI, S. II 273. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenușiu, care micșorează claritatea atmosferei la orizont, fiind provocat vin special de refracția inegală a luminii în straturile de aer de temperaturi diferite, încălzite de suprafața solului. Ziua era însorită, vînt nu adia; cătră munți se împînzea ușoară pîclă albăstrie, iar cătră miazăzi-răsărit era o depărtare adîncă sub cer de secetă. SADOVEANU, F. J. 489. Crîngurile se întind desfrunzite, cafenii, cu o ușoară pîclă arămie deasupra lor. id. O. VII 331. ♦ Fig. Strat des, pînză de fum, de ploaie etc. În ponoare depărtate abatele bănuia așezări omenești, sub pîcle de fum. SADOVEANU, Z. C. 9. Satul abia însemna o linie mai întunecată în pîcla vînătă a ploii. C. PETRESCU, Î. I 144. 3. Atmosferă înăbușitoare, zăpușeală (pe timp noroș). Coada cometei a ajuns și pe la noi de vreo două zile pricinuindu-ne multă supărare cu călduri și pîclă. CARAGIALE, O. VII 161. 4. Vulcan mic, întîlnit în unele regiuni petrolifere cu zăcăminte degradate, din care erup ape sărate, gaze și uneori petrol; pufnă.
pấclă (pâ-clă) s. f., g.-d. art. pấclei; pl. pấcle
pâclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. pâclei; pl. pâcle
PÂCLĂ s. 1. v. ceață. 2. (mai ales la pl.) v. vulcan noroios.
PÂCLĂ s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.
PÂCLĂ ~e f. 1) Ceață deasă care apare de obicei dimineața și seara. 2) Văl atmosferic albăstrui, alcătuit din particule solide microscopice, care lipsesc aerul de limpezime. 3) Stare de aer cald care produce nădușeală. 4) Vulcan noroios. /<sl. piklu[1]
păclă f. 1. căldură năbușitoare; 2. negură: se risipise păcla dimineții OD.; 3. fig. întunecime: păcla trecutelor secoli. [Vechiu-rom. păclă, infern (cf. păclisit) = slav. PĬKLŬ, iad, lit. păcură, după concepțiunea despre acest locaș: limba modernă a luat efectul pentru cauza (cf. beznă)].
pî́clă f., pl. e (vsl. pĭklŭ, smoală, ĭad [rudă cu lat. pix. V. păcură], bg. pykel, rășină, pykŭl, ĭad, rus. péklo, pucĭoasă orĭ smoală ferbinte; ung. pokol, ĭad). Vechĭ: Mlaștină: vidra din fundul pîcleĭ (Cant.). Azĭ. Atmosferă înăbușitoare (ca înainte de ploaĭe). Ceață. Fig. Întuneric: pîcla seculelor.
pîclă s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FIERBINȚEALĂ. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.
PÎCLĂ s. 1. (MET.) ceață, negură, (pop.) negureală, negureață, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buștină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mîglă. (Era o ~ de nu vedeai la doi pași.) 2. (GEOL.; mai ales pe pl.) pufnă, salță, vulcan noroios.
pấclă, pâcle, s.n. – Ceață (în zona de est a Maram. istoric); negură (ALRRM, 1973: 665). – Din sl. pǐclǔ „ceață, întunecime; iad” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
PÂCLELE, masiv deluros în Subcarpații Buzăului, delimitat de văile râurilor Sărățel (V), Buzău (S) și Slănic (E), alcătuit predominant din gresii, argile și marne nisipoase. Alt. max.: 509 m (vf. Pâclele Mari). În arealul platourilor de la Pâclele Mari și Pâclele Mici de pe terit. com. Berca și Beceni se află câte o zonă ocupată de vulcani noroioși, extinsă pe 19,7 ha și, respectiv 9,4 ha, declarată rezervație științifică complexă (1924). la periferia vulcanilor noroioși apar pâlcuri de vegetație halofilă (Salicornia europaea, Obione verrucifera) și tufe de Nitraria schöberi, element est-continental aflat la limita vestică a arealului său mondial. Pantele masivului P. sunt ocupate de pajiști alcătuite din năgară (Stipa capillata), colilie (Stipa lessingiana), ruscuță de primăvară (Adonis vernalis) ș.a., iar pe alocuri se găsesc pâlcuri de liliac sălbatic (Syringa vulgaris), mojdrean (Fraxinus ornus), scumpie (Cotinus coggygria) ș.a.

pâclă dex

Intrare: pâclă
pâclă substantiv feminin
  • silabisire: -clă