OXIMETRÍE s. f. (Med.) Determinare a cantității de oxigen din hemoglobină; cantitate de oxigen conținută de hemoglobina sangvină. – Din fr. oxymétrie.

OXIMETRÍE s. f. (Med.) Determinare a cantității de oxigen din hemoglobină; cantitate de oxigen conținută de hemoglobina sangvină. – Din fr. oxymétrie.

OXIMETRÍE s.f. Determinare a cantității de oxigen din hemoglobină, a cantității de acid liber conținut într-o substanță. [Gen. -iei. / < fr. oxymétrie].

OXIMETRÍE s. f. determinare a cantității de oxigen din hemoglobină, a cantității de acid liber într-o substanță. (< fr. oxymètrie)

OXIMETRÍE (< engl.) s. f. Metodă rapidă de stabilire a saturației sângelui cu oxigen, bazată pe dependența absorbției luminii roții de către oxihemoglobină, respectiv hemoglobina redusă, și realizată cu ajutorul oximetrului. Variațiile de saturație ale sângelui arterial și și venos au o mare importanță pentru diagnosticarea cardiopatiilor congenitale sau dobândite.

OXI- „ascuțit, acru, acid, acut; oxigen, aer”. ◊ gr. oxys „acru, ascuțit” > fr. oxy-, germ. id., engl. id. > rom. oxi-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini ascuțiți; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme cu viața condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care folosește oxigenul atmosferic; ~bioză (v. -bioză), s. f., prezența de oxigen într-un proces chimic aerob; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe ascuțite; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă oxicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., deformație congenitală a craniului, constînd în țuguierea lui; ~fil (v. -fil1), adj., (despre plante) care preferă solurile acide; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc pe solurile bogate în acizi humici; ~fob (v. -fob), adj., 1. (Despre plante) Care evită solurile acide. 2. (Despre celule) Fără afinitate pentru coloranții acizi; ~fonie (v. -fonie1), s. f., vorbire cu voce exagerat de tare; ~gen (v. -gen1), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor și insipid, constituind o cincime din aerul atmosferic; ~genomorfoză (v. geno-1, v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a vegetalelor datorită influenței oxigenului; ~genotaxie (v. geno-1, v. -taxie), s. f., mișcare orientativă a plantei sub influența repartiției inegale de oxigen; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f., pl., plante care cresc pe terenurile bogate în humus; ~gon (v. -gon2), adj., cu vîrf ascuțit; ~lit (v. -lit1), s. n., peroxid de sodiu care, în contact cu apa, degajă oxigen; ~metrie (v. -metrie1), s. f., 1. Operație de determinare a cantității de oxigen din hemoglobină. 2. Determinare a cantității de acid liber conținut într-o substanță; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument utilizat la determinarea cantității de hemoglobină din țesutul sanguin; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți ascuțiți; ~opie (v. -opie), s. f., acuitate vizual, exagerată; ~osmie (v. -osmie1), s. f., acuitate olfactorie foarte dezvoltată; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe ascuțite; ~stil (v. -stil), adj., (despre cochilii) cu columela ascuțită; ~ton (v. -ton), adj., s. n., (cuvînt) care se accentuează pe ultima silabă; ~tonic (v. -tonic), adj., (despre limbi) care tinde să pliseze accentul la sfîrșitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formează o sintagmă; ~tonie (v. -tonie), s. f., accentuare a unui cuvînt pe ultima silabă; ~ur (v. -ur), s. m., vierme parazit care trăiește în intestinul omului și al animalelor, avînd partea terminală ascuțită.