OXIDÁȚIE, oxidații, s. f. Oxidare. – Din fr. oxydation.

OXIDÁȚIE, oxidații, s. f. Oxidare. – Din fr. oxydation.

OXIDÁȚIE, oxidații, s. f. Oxidare.

oxidáție (-ți-e) s. f., art. oxidáția (-ți-a), g.-d. art. oxidáției; pl. oxidáții, art. oxidáțiile (-ți-i-)

oxidáție s. f. (sil. -ți-e), art. oxidáția. (sil. -ți-a), g.-d. art. oxidáției; pl. oxidáții, art. oxidáțiile (sil. -ți-i-)

OXIDÁȚIE s. v. oxidare.

OXIDÁȚIE s. v. hematoză, oxigenare.

OXIDÁȚIE s.f. Oxidare. [Gen. -iei, var. oxidațiune s.f. / cf. fr. oxydation].

OXIDÁȚIE s. f. oxidare. (< fr. oxydation)

oxidați(un)e f. acțiunea de a oxida și starea lucrului oxidat.

*oxidațiúne f. (d. oxidez). Acțiunea de a saŭ de a se oxida. – Și -áție și -áre.

OXIDAȚIE s. (CHIM.) oxidare, ruginire, (pop.) coclire. (~ unui metal.)

oxidație s. v. HEMATOZĂ. OXIGENARE.