OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol.

OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol.

OTROCÓL s. n. (Mold.; numai în expr.) A face (sau a da) otrocol prin (sau după) ceva = a pune pe goană, a goni, a fugări. Iaca, dacă nu v-am săcelat astăzi, faceți otrocol prin cele mîțe. CREANGĂ, A. 37.

otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále

otrocól s. n. (sil. -tro-), pl. otrocoále

OTROCÓL s. v. raită, tur, tură.

otrocól (otrocoále), s. n. – Înconjur, ocol. Bg. tărkolo › tîrcol, probabil prin încrucișarea cu rotocol (Tiktin); simpla der. prin metateză din rotocol (Philippide, Principii, 140; Scriban) nu pare convingătoare.

OTROCÓL ~oále n.: A face (sau a da) ~ a) a face un ocol; a înconjura; b) a umbla de jur împrejur. [Sil. -tro-] /cf. rotocol, târcol

otrocol n. Mold. ocol: are să-i facă un otrocol prin gâște CR. [Metateză din rotocol].

otrocól n., pl. oale (met. din rotocol). Olt. Serbia. Rotocol, torocală, pată mare rătundă: un otrocol de cenușe (ca urmă a foculuĭ. BSG. 1922, 138). Tîrcol, ocol. Mold. nord. Raĭtă p. a jăfui: pisica dă otrocol după șoarecĭ (rTP. 3, 92, 138), a face otrocol pin lucrurile cuĭva. V. ĭama, ceambur.

otrocol s. v. RAITĂ.