otrăvire definitie

2 intrări

19 definiții pentru otrăvire

OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti.
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi.
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti.
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi.
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A intoxica sau a omorî (pe cineva) cu otravă (1). În loc să dea pămîntul la norod, îl ține el tot. pentru ca să nu se puie rău cu boierii, de frică să nu-l otrăvească. SP. POPESCU, M. G. 73. ◊ Refl. Ce este? l-am întrebat. Nimic.. o femeie s-a otrăvit. NEGRUZZI, S. I 53. Marele vizir Assan- pașa, desperat că nu a primit încă poruncă să facă pace, se otrăvește singur. BĂLCESCU, O. I 91. ◊ A pune otravă (în apă, alimente etc.). 2. Fig. A supăra, a amărî, a necăji (extrem de mult), a învenina. Se silea să nu se mai gîndească la ce-a pățit și totuși mintea îi era otrăvită numai de ocară. REBREANU, I. 35. Lipsești din ochii mei să nu te văd... că-mi otrăvești zilele! ALECSANDRI, T. I 50. 3. Fig. A corupe, a perverti; a exercita o influență vătămătoare. In loc să fiți luminătorii poporului, îi otrăviți sufletul. REBREANU, R. I 296.
OTRĂVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; ucidere cu otravă (1); (fig.) corupere pervertire.
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvíre (o-tră-) s. f., g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
otrăví vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. otrăveáscă
otrăvíre s. f. (sil. -tră-), g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
OTRĂVÍ vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)
OTRĂVÍRE s. 1. înveninare. 2. intoxicare, intoxicație, otrăvit.
A OTRĂVÍ ~ésc tranz. 1) (ființe) A ucide cu otravă. 2) A face să se otrăvească. 3) (substanțe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otravă. ◊ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influențe dăunătoare (făcând să încalce normele de conduită morală). [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
A SE OTRĂVÍ mă ~ésc intranz. fam. A-și supune (involuntar) organismul acțiunii unei intoxicații; a se intoxica. [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
otrăvì v. 1. a da sau a lua otravă; 2. fig. a amărî.
otrăvésc v. tr. (vsl. o-traviti, d. otruti-otrovon, a otrăvi, [sŭ-] truti, a nimici; rus. otravitĭ. V. otravă, istrăvesc). Înveninez, atac pin otravă: opiu otrăvește organizmu. Fig. Amărăsc, întristez. V. refl. Înghit otravă.
OTRĂVI vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)
OTRĂVIRE s. 1. înveninare. 2. intoxicare, intoxicație, otrăvit.
a otrăvi viața / zilele (cuiva) expr. a pricinui (cuiva) încontinuu necazuri, supărări etc.

otrăvire dex

Intrare: otrăvi
otrăvi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -tră-
Intrare: otrăvire
otrăvire substantiv feminin
  • silabisire: -tră-