otrăvi definitie

27 definiții pentru otrăvi

OTRÁVĂ, (3) otrăvuri, s. f. 1. Substanță care, introdusă în organism (în cantități relativ reduse), provoacă, prin acțiunea sa chimică, tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. 3. (La pl.) Diferite feluri de otravă. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti.
OTRÁVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti.
OTRÁVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, produce tulburări sau moartea. Rezistența organismului crește în contra otrăvurilor printr-o obișnuință lentă și continuă. BABEȘ, O. A. I 516. Puteam să știu că-n zeama ei suavă Albastră-alburie, era otravă? ARGHEZI, V. 227. Iată un praf, pune-l în băutura lui... – Otravă! strigă ea, înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. ♦ Preparat care conține substanțe nocive. Piatră bună pentru făcut alifie de obraz... și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112. 2. Fig. Ceea ce produce un rău, un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate; venin. Eu nu cred, zise muierea, cu otravă în glas. DUMITRIU, B. F. 18. Ieșise dintr-un vis de groază, dar visul își prelungea otrava în fiori reci. POPA, V. 163. – Pl. și: otrăvi (MACEDONSKI, O. I 41).
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A intoxica sau a omorî (pe cineva) cu otravă (1). În loc să dea pămîntul la norod, îl ține el tot. pentru ca să nu se puie rău cu boierii, de frică să nu-l otrăvească. SP. POPESCU, M. G. 73. ◊ Refl. Ce este? l-am întrebat. Nimic.. o femeie s-a otrăvit. NEGRUZZI, S. I 53. Marele vizir Assan- pașa, desperat că nu a primit încă poruncă să facă pace, se otrăvește singur. BĂLCESCU, O. I 91. ◊ A pune otravă (în apă, alimente etc.). 2. Fig. A supăra, a amărî, a necăji (extrem de mult), a învenina. Se silea să nu se mai gîndească la ce-a pățit și totuși mintea îi era otrăvită numai de ocară. REBREANU, I. 35. Lipsești din ochii mei să nu te văd... că-mi otrăvești zilele! ALECSANDRI, T. I 50. 3. Fig. A corupe, a perverti; a exercita o influență vătămătoare. In loc să fiți luminătorii poporului, îi otrăviți sufletul. REBREANU, R. I 296.
!otrávă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrắvii; (soiuri) pl. otrắvuri
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrávă s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. otrávei; (soiuri) pl. otrăvuri/otrăvi
otrăví vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. otrăveáscă
OTRÁVĂ s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O ~ mortală.)
OTRĂVÍ vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)
otrávă (otrắvi), s. f. s. f.1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison.
OTRÁVĂ ~ăvuri f. 1) Substanță toxică de natură animală, vegetală sau obținută pe cale sintetică; venin; toxină. 2) fig. Stare de tristețe adâncă; mâhnire; venin. 3) fig. Persoană foarte rea și insuportabilă. [G.-D. otravei; Sil. -tră-; Pl. și otrăvi] /<sl. otrava
A OTRĂVÍ ~ésc tranz. 1) (ființe) A ucide cu otravă. 2) A face să se otrăvească. 3) (substanțe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otravă. ◊ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influențe dăunătoare (făcând să încalce normele de conduită morală). [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
A SE OTRĂVÍ mă ~ésc intranz. fam. A-și supune (involuntar) organismul acțiunii unei intoxicații; a se intoxica. [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
otravă f. 1. substanță ce poate altera organismul și chiar a-l distruge; 2. fig. amărăciune. [Slav. OTRAVA].
otrăvì v. 1. a da sau a lua otravă; 2. fig. a amărî.
otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare.
otrăvésc v. tr. (vsl. o-traviti, d. otruti-otrovon, a otrăvi, [sŭ-] truti, a nimici; rus. otravitĭ. V. otravă, istrăvesc). Înveninez, atac pin otravă: opiu otrăvește organizmu. Fig. Amărăsc, întristez. V. refl. Înghit otravă.
OTRA s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O ~ mortală.)
OTRĂVI vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)
OTRAVĂ. Subst. Otravă, venin, toxic, toxină; drog; substanță otrăvitoare (toxică), gaz otrăvitor (toxic), gaz de luptă; plantă otrăvitoare. Acqua-toffana; anilină, aminobenzen, fenilamină; arsenic, arsen, săricică, șorecie (pop.), șoriceasă (pop.), șoricioaică (pop.); cian, cianogen; cianură; cocaină; cocleală; curara; ergotină, ergotoxină; fitotoxină; fosfor; fosgen; hașiș; heroină; insecticid; insecticid remanent; insectofungicid; iperită; levizită; marijuana; morfină, morfiu (reg.); muscarină; narcotic; neurină; nicotină; opiu; pelar-gozină; ptomaină; ricină; rodenticid; santonină; solanină; stricnină; strofantină; tebaină; tuberculină; vitriol (pop.); zootoxină. Toxicitate. Otrăvire, otrăvit (rar), otrăvitură (înv. și pop.), înveninare, intoxicare, intoxicație, toxemie, hemotoxie; lacticemie; anilism; cuprism; ergotism; fosforism; hașișism; hidrargirism; iodism; morfinism; nicotinism, tabagism; saturnism; tebaism. Toxofobie. Toxicomanie; morfinomanie. Toxicoman; morfinoman. Toxicologie. Toxicolog. Adj. Otrăvitor, otrăvit, otrâvicios (rar), veninos, înveninat, veninat (pop.). Intoxicat; topsicat (pop.). Toxicofor; toxicogen. Toxicologic. Vb. A (se) otrăvi, a (se) învenina, a (se) venina (pop.), a topsica (pop.), a (se) intoxica. A (se) droga. V. manie, medicament, plante otrăvitoare.
a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat.
a otrăvi viața / zilele (cuiva) expr. a pricinui (cuiva) încontinuu necazuri, supărări etc.
OTRAVĂ adormire, agheasmă, dedițel.
otravă, otrăvuri s. f. (peior.) 1. femeie urâtă. 2. om rău.

otrăvi dex

Intrare: otravă (pl. otrăvi)
otravă pl. otrăvi
Intrare: otravă (pl. otrăvuri)
otravă pl. otrăvuri
Intrare: otrăvi
otrăvi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -tră-