otrățel definitie

16 definiții pentru otrățel

OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél.
OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél.
OTRĂȚÉL s. m. (Bot.) Roibă. Ia otrățel, o buruiană ce crește pe lîngă drumuri. ȘEZ. III 148. ◊ Compus: otrățel-de-apă (sau otrățelul-bălților) = plantă erbacee plutitoare, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).
otrățél (o-tră-) s. m., pl. otrățéi, art. otrățéii
!otrățél-de-ápă (plantă) (o-tră-) s. m., pl. otrățéi-de-ápă, art. otrățéii-de-ápă
!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților
otrățél s. m. (sil. -tră-), pl. otrățéi, art. otrățéii
otrățél-de-ápă s. m. (sil. -tră-)
otrățélul-bălților s. m. (sil. -tră-)
OTRĂȚÉL s. (BOT.) 1. (Onosma arenarium) (reg.) baranță. 2. v. arățel. 3. v. roibă.
OTRĂȚÉL s. v. arăriel.
otrățél (otrățéi), s. m.1. Limba-cîinelui (Cynoglossum officinale). – 2. Plantă acvatică (Utricularia vulgaris). – 3. Limba-mielului (Borrago officinalis). – 4. Plantă (Anosma arenarium). – Var. otroțel. Mag. atracel e dubletul lui atrățel. Der. de la lat. utricellus (Scriban) e incertă, ca și cea din sl. jatrocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 54).
otrățel m., pl. eĭ (cp. cu lat. utricellus, burdufaș, că otrățelu de apă are niște beșicuțe cu aer care-l fac să plutească. D. rom. ar veni ung. atracél și ceh. jitrocel, patlagină. V. rotoțel și tortel). Numele maĭ multor plante boraginee, precum: boraginea saŭ limba mĭeluluĭ (borrago officinalis), ale căreĭ florĭ îs sudorifice și bune contra tusiĭ, ĭar frunzele comestibile. Altă plantă (onosma arenarium), care crește pin locurĭ aride. Altă plantă, numită și limba cîneluĭ (cynoglossum officinale). Otrățelu de baltă saŭ al bălților (utricularia vulgaris), o plantă din altă familie, caracterizată pin niște beșicuțe cu aer așezate supt florĭ ca să le ție la suprafața apeĭ. Aceste beșicuțe aŭ un capac pe care-l pot împinge insectele ca să intre, dar care nu se maĭ deschide pentru ĭeșire, și așa insectele mor acolo servind ca hrană planteĭ. – Și otroțel, atrățel și arățel.
OTRĂȚEL s. (BOT.) 1. (Onosma arenarium) (reg.) baranță. 2. (Borrago officinalis) arățel, boranță, limba-mielului. 3. (Rubia tinctorum) garanță, pațachină, roibă, (reg.) broci, faptnic, rumenele (pl.), buruiana-faptului.
otrățel s. v. ARĂRIEL.
otrățél, otrăței, s.f. – (bot.) Plantă erbacee acvatică, insectivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). Semnalată în bălțile din depresiunea Maramureșului. – Cf. magh. atracél (Scriban, Șăineanu, DER, DEX, MDA).

otrățel dex

Intrare: otrățel
otrățel substantiv masculin
  • silabisire: -tră-
Intrare: otrățel-de-apă
otrățel-de-apă substantiv masculin
  • silabisire: o-tră-
Intrare: otrățelul-bălților
otrățelul-bălților substantiv masculin articulat (numai) singular
  • silabisire: o-tră-