OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, adj. (Învechit) Turcesc, turc. în dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21.

*Otomán (Imperiul ~) s. propriu n.

otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe

otomán (persoană) s. m., adj. m., pl. otománi; f. sg. otománă, g.-d. art. otománei, pl. otománe

OTOMÁN adj. v. turcesc.

OTOMÁN s., adj. v. turc.

OTOMÁN1 ~ă (~i, ~e) ist. Care făcea parte din populația de bază a statului feudal turc sau era originar de acolo; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano

OTOMÁN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. ist. Persoană care face parte din populația de bază a statului feudal turc; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano

otoman a. se zice de Turci și de tot ce se referă la acest popor: Poarta otomană, Imperiul otoman.

Turcia f. sau Imperiul Otoman, Stat vast ce se întindea în Europa, Azia și Africa, coprinzând: Turcia de Europa, Turcia de Azia, Arabia: apoi țările tributare Samos și Egiptul; cu o populațiune de 40 mil. loc. și cu cap. Constantinopole. Monarhie ereditară și constituțională dela 1903, al cărui suveran (Sultan sau Padișah) era totdeodată și căpetenia ecleziastică a Mahomedanilor. Imperiul e divizat în vilaieturi sau pașalâcuri, subdivizate în sangiacuri. ║ Turcia de Europa, partea imperiului otoman, ce coprindea vilaietele Constantinopole, Adrianopole, Salonic, Monastir, Cosova, Scutari, Ianina (cele cinci din urmă pierdute în răsboiul turco-balcanic din 1912, iar Albania constituită în Stat independent); Turcia de Azia, partea imperiului otoman ce coprinde: Anatolia sau Azia-Mică, Armenia, Kurdistanul, Mesopotamia, Siria, Arabia și Egiptul (vezi aceste nume). În 1912, Turcia pierdu Tripolitania (cedată Italiei) și, în urma răsboiului cu Aliații balcanici din 1912-1913, Albania și Macedonia, prima constituită în țară autonomă, iar a doua împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari, precum și o parte din Tracia cedată Bulgariei. Suprafața Turciei europene, de 175 400 km. p. înaintea răsboiului balcanic, fu astfel redusă la 23.000 km. p., iar populațiunea la 2 1/4 mil. loc. Ca aliata Germaniei în cursul răsboiului mondial (1914-1918), Turcia a suferit consecințele capitulării și înfrângerii. Teritoriul ei european a fost redus și la Constantinopole chiar influența-i politică era mai mult nominală. Dar în 1922, în urma sdrobirii armatelor grecești, Turcia victorioasă recăpătă Tracia orientală prin tractatul din Lausanne (1923), care îi redete independența-i politică și economică. Azi, Turcia constitue o republică de vr’o 20 mil. loc, având ca reședință Angora.

otomán, -ă s. (d. numele sultanuluĭ Otman, fundatoru Turciiĭ). Turc. Adj. Turcesc: imperiu otoman.

otoman adj. v. TURCESC.

otoman s., adj. v. TURC.

IMPERIUL OTOMAN v. Turcia.

OTOMANI, cultură din Epoca bronzului (sec. 19-13 î. Hr.); denumită astfel după așezările descoperite în satul Otomani (com. Sălacea, jud. Bihor). Aria culturii pornește de la poalele masivului Tatra, pe valea Hronului, în SE Slovaciei și NE Ungariei; răspândită în România pe o arie largă ce cuprindea N Crișanei, al Maramureșului, Câmpia Tisei.

POARTA OTOMANĂ, denumire dată Curții sultanului și, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima Poartă, cum își spunea cancelaria sultanului în relațiile diplomatice și în tratatele oficiale.