otic definitie

18 definiții pentru otic

OTÍC, otice, s. n. (Pop.) Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din sb. otik.
OTÍC, otice, s. n. Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din scr. otik.
OTÍC, otice, s. n. Lopățică cu care se curăță de pămînt brăzdarul și cormana plugului. Rumînul nostru mergea tăcut în urma plugului și curăța din cînd în cînd cormana cu oticul. SANDU-ALDEA, U. P. 8. Mi se pare c-a da el și teleagă și plug și otic și tot, numai să scape de noi. CREANGĂ, P. 250. Oticul dă afară lutul grămădit în plug. BELDICEANU, P. 64.
otíc (pop.) s. n., pl. otíce
otíc s. n., pl. otíce
OTÍC s. (TEHN.) (reg.) raz, răzător, răzuitor, răzuș, (prin Transilv. și Maram.) săpălău, (prin sud-vestul Transilv.) spetează. (~ la plug.)
OTÍC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
ÓTIC, -Ă adj. Al urechii. [< fr. otique].
otíc (otíce), s. n. – Strămurariță, curățitoare pentru plug. – Var. oticău. Sb., cr. otik, slov. otika (Cihac, II, 234; Candrea 20).
OTÍC ~ce n. Unealtă de metal cu coadă de lemn, asemănătoare cu o lopățică, cu ajutorul căreia se curăță pământul de pe brăzdarul și cormana plugului. /<sb. otik
otíc, otíce, s.n. (pop.) 1. lopățică de curățat pământul de pe brăzdar și cormana plugului. 2. băț lung, bâtă. 3. mertic. 4. doniță.
otic n. Mold. lopățică de curățat brăzdarul plugului de pământul ce se strânge pe el: o da și el plug și otic CR. [Slovean OTIKA].
otíc n., pl. e (sîrb. otik, nsl. otika, d. vsl. tykati, a înpunge, a atinge). Lopățică de curățat trotuaru de noroĭ orĭ de zăpadă bătăturită. Unealta (de lemn orĭ de fer) cu care se curăță de pămînt cormana pluguluĭ. – La Hațeg răzuș.
otic s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.
OTIC s. (TEHN.) (reg.) raz, răzător, răzuitor, răzuș, (prin Transilv. și Maram.) săpălău, (prin sud-vestul Transilv.) spetează. (~ la plug.)
otíc, oticuri, s.f. – (reg.) Lopățică, săpăligă cu care se curăță plugurile de pământ; săpălău (ALR, 1956: 23). – Din scr. otik (Scriban; Cihac, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).
otíc, -uri, s.f. – Lopățică, săpăligă cu care se curăță plugurile de pământ; săpălău (ALR 1956: 23). – Din srb. otik (Cihac, cf. DER).
OTIC, P. (17 A IV 35) < subst.; cf. Otiuc, V. (16 A IV 8).

otic dex

Intrare: otic (unealtă)
otic unealtă substantiv neutru
Intrare: otic (adj.)
otic adj.
Intrare: Otic
Otic