OTÁȘNIȚĂ, otașnițe, s. f. (Înv.) Dijmă în natură plătită proprietarului unei vii luate în arendă. – Comp. sb. otiština.

otáșniță și (vechĭ) otáștină f., pl. e (vsl. desentiština, decĭmă, zecĭuĭală, și otdesentĭstovati, adazecĭuĭală, d. desentĭ, zece. V. desetină). Zecĭuĭală (10 orĭ maĭ mult orĭ maĭ puțin la sută) din ceĭa ce cîștigĭ, prinzĭ, culegĭ (plată în natură): ținea via în otașniță (Adev. Lit. 1930, 8 Ian. 3, 2, Bz.).