otavă definitie

13 definiții pentru otavă

OTÁVĂ s. f. Iarbă care crește în același an, după ce câmpul a fost cosit sau pășunat; p. ext. loc unde crește această iarbă. – Din bg., sb. otava.
OTÁVĂ s. f. Iarbă care crește în același an, după ce câmpul a fost cosit sau pășunat; p. ext. loc unde crește această iarbă. – Din bg., scr. otava.
OTÁVĂ s. f. Iarbă fragedă care crește în același an după ce a fost cosită o dată. Otava mi se pare cel mai bun culcuș. CĂLINESCU, E. O. I 115. Cîntă în otava de pe costișe prepelițe și cîrîie cristei. SADOVEANU, E. J. 607. Otava crește dar nu-nflorește. BOLLIAC, O. 153.
otávă s. f., g.-d. art. otávei
otávă s. f., g.-d. art. otávei
OTÁVĂ s. (reg.) zlac. (Caii mănâncă ~.)
otávă (otắvi), s. f.1. Fîn cosit toamna, a doua iarbă. – 2. Al doilea cosit al ierbii. Bg., sb., cr., slov., ceh., rus. otava, pol. otawa (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233; Conev 68; Vasmer, II, 289). – Der. otăvi, vb. (a cosi pășunea pentru a doua oară; a reveni); otăviște, s. f. (pășune de toamnă).
OTÁVĂ f. 1) Iarbă care crește în același an pe un teren cosit sau pășunat. 2) Câmp pe care crește astfel de iarbă. /<bulg., sb. otava
otavă f. iarbă crescută după a doua cositură (otava e mai fragedă decât fânul): unde astăzi e numai câmp, otavă AL. [Bulg. OTAVA].
otávă f., pl. ăvĭ (bg. sîrb. rut. rus. ceh. otáva). Ĭarbă fragedă crescută după cosire. V. fîn.
OTA s. (reg.) zlac. (Caii mănîncă ~.)
otávă, otăvi, s.f. – Iarba cosită a doua oară: „Face fânul la Crăciun, / Otava la Bobotează” (Memoria, 2001: 100). – Din bg., scr. otava (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
otávă, otăvi, s.f. – Iarba cosită a doua oară: „Face fânul la Crăciun, / Otava la Bobotează” (Memoria 2001: 100) – Din ceh, rus. otava.

otavă dex

Intrare: otavă
otavă