Dicționare ale limbii române

2 intrări

3 definiții pentru otâncire

otâncí, otâncésc, vb. IV (pop.) a ușura, a da la o parte.
otîncésc (Munt.) și otincésc (Olt.) v. tr. (vsl. otĭnĭčati, a se extenua, tĭnĭčatĭ, a atenua, tĭnĭčiti, a micșora, tĭnĭkŭ, supțire, mic. V. otînc, stîncesc). Ușurez dînd tînjala maĭ în colo de jumătatea juguluĭ, spre bou cel maĭ slab: a otînci un boŭ. Daŭ la o parte lovind orĭ împingînd: a otînci un bolovan, drevele uneĭ ferestre. Otînjesc. V. refl. Muncesc din greŭ: toată dimineața se otîncise (CL. 1910, 5, 315). V. otînjesc.
otînjésc v. tr. (var. din otîncesc supt infl. luĭ tînjesc). Mold. Trans. Olt. Iron. Lovesc răŭ cu ceva peste șale saŭ aĭurea: la otînjit c’un cĭomag. – În Munt. otîncesc, în Mold. nord. și tăunjesc și tăuzesc (cp. cu tăujer).

Otâncire dex online | sinonim

Otâncire definitie

Intrare: otânci
otânci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: otâncire
otâncire infinitiv lung