ostuí, (ostoi), vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A alina (D. Pop, 1978). 2. A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi, 1925). – Var. a lui ostoi (< sl. ustojati „a sta”, Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

ostuí, (ostoi), vb. tranz. – 1. A alina (D. Pop 1978). 2. (refl.) A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi 1925). – Din sl. ustojati „a domina” (DER, DEX).