OSTRAC(O)- elem. „scoică, cochilie”. (< fr. ostrac/o/-, cf. gr. ostrakon, carapace)

ostrác, ostráce, s.n. (reg.) grămadă de hârburi.

ostrác n., pl. e (ngr. óstrakon, [țest, troacă, coajă], scoĭcă. V. ostracizm, strachină, stridie). Vechĭ. Hîrburĭ, grămadă de hîrburĭ.