ostoia definitie

19 definiții pentru ostoia

OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati.
OSTOIÁ vb. I v. ostoi.
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati.
OSTOIÁ vb. I v. ostoi.
OSTOÍ, osloiesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se potoli, a se domoli, a se alina, a se liniști, a se calma. Chirilă Păun pică tocmai cînd Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția. REBREANU, R. I 280. ◊ Tranz. Femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mînă. REBREANU, R. I 177. Noi trîndavi nu sîntem, și nici cele guri n-avem de ostoit. VLAHUȚĂ, CL. 64. – Prez. ind. și: ostói (TEODORESCU, P. P. 83). – Variante: ostoiá (SADOVEANU, O. I 262) vb. I, ostoví (PĂSCULESCU L. P. 129) vb. IV.
OSTOIÁ vb. I v. ostoi.
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ostoiáscă
OSTOÍ vb. v. alina, calma, conteni, curma, domoli, îmblânzi, înceta, liniști, opri, potoli, sfârși, sta, tempera, termina, ușura.
ostoí (ostoiésc, ostoít), vb. – A calma, a liniști. – Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati „a domina” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). – Der. ostoi, s. n. (odihnă, răgaz), deverbal construit modern.
A OSTOÍ ~iésc tranz. A face să se ostoiască. /<sl. ustojati
A SE OSTOÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) (despre persoane) A ajunge în stare de liniște; a căpăta (din nou) calmul; a se liniști; a se calma. 2) (despre acțiuni sau procese) A pierde din intensitate; a se ogoi; a se potoli; a se domoli. /<sl. ustojati
ostói s.n. (reg.) liniștire, astâmpăr, potolire.
osteì v. Mold, a înceta, a se liniști: lumea nu mai osteia de a veni. [Și ostoì = Slav. USTOĬATI, a sta].
ostoì v. V. osteì: negru-mi ostoia, de spume mă curăța POP.
ostóĭ n., pl. inuz. oaĭe saŭ urĭ. Vest. Potolire, alinare.
ostoĭésc v. tr. (vsl. ustoĭati, a sta ustativi, a opri [staviti, stati-stanon, a se opri], ustati-ustanon, a sta, a rămînea, ustaniti sen, a se pune, a se așeza; rus. ustáti, ustavatĭ, a osteni [intr.]. V. pre- și pri-stoĭesc, ostenesc, postată, stavă, stavilă, stăvesc). Rar azĭ. Alin, potolesc: speriate de țipetele eĭ, îĭ ĭeșiră înainte ostoind-o (Rebr. 145), a ostoi durerea. V. refl. Îl rugă să se ostoĭască (Rebr. 167); vîntu, durerea s’a ostoit. V. intr. Mă potolesc: vîntu, durerea a ostoit. – Și osteĭesc, ostoĭez, osteĭez, ostiez (Munt.). Maĭ vechĭ ust-. V. ogoĭesc, oteșesc, contenesc, încetez, staŭ, tinchesc.
usteĭésc, -ĭéz, -oĭésc, -oĭéz, V. ostoĭesc.
ostoi vb. v. ALINA. CALMA. CONTENI. CURMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. ÎNCETA. LINIȘTI. OPRI. POTOLI. SFÎRȘI. STA. TEMPERA. TERMINA. UȘURA.

ostoia dex

Intrare: ostoi
ostoi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ostoia (1 -toi)
ostoia 1 -toi verb grupa I conjugarea I
Intrare: ostoia (1 -toiez)
ostoia 1 -toiez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: ostoia
ostoia