Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru ostilitate

OSTILITÁTE, (2) ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité.
OSTILITÁTE, ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité.
OSTILITÁTE, ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă; dușmănie, vrăjmășie. Nu mi-a spus o vorbă despre nevastă-mea și am respectat ostilitatea lor de totdeauna. CAMIL PETRESCU, U. N. 418. Ostilitatea Aglaiei se îndreaptă încet dar sigur în direcția lui Felix. CĂLINESCU, E. O. I 136. ◊ Loc. adv. Cu ostilitate = cu dușmănie, dușmănos. M-am îmbrăcat, tăcînd cu ostilitate. CAMIL PETRESCU, U. N. 211. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sînt în război. V. luptă. Îndată ce-au început ostilitățile, am intrat la o flotilă de aviație. SADOVEANU, P. M. 22. Acest document, eliberat cu două săptămîne mai-nainte de începerea primelor ostilități, limpezește următoarele interesante cestiuni. HASDEU, I. V. 234. ◊ Fig. (Glumeț) Ostilitățile se agravaseră, de cînd Ana, privilegiată, avea camera ei, aci, iar Costea rămăsese să suporte tovărășia fratelui mai mic. C. PETRESCU, C. V. 87.
ostilitáte s. f., g.-d. art. ostilitắții; (operații militare) pl. ostilitắți
ostilitáte (dușmănie) s. f., g.-d. art. ostilității; (operații militare) pl. ostilități
OSTILITÁTE s. 1. v. dușmănie. 2. v. antipatie. 3. v. adversitate.
Ostilitate ≠ prietenie
OSTILITÁTE s.f. 1. Dușmănie, vrajbă, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare, lupte pe care un stat le întreprinde contra altui stat cu care este în război; lupte, bătălii. [Cf. fr. hostilité, lat. hostilitas].
OSTILITÁTE s. f. 1. atitudine ostilă; dușmănie, vrăjmășie. 2. (pl.) acțiuni militare pe care un stat le întreprinde contra altuia în stare de război. (< fr. hostilité, lat. hostilitas)
OSTILITÁTE ~ăți f. 1) Caracter ostil. 2) Atitudine ostilă; dușmănie; ură; vrajbă; vrăjmășie. 3) la pl. Ansamblu de operații militare între statele aflate în război. /<fr. hostilité
ostilitate f. 1. dușmănie; 2. faptă dușmănească: a suspenda ostilitățile.
*ostilitáte f. (lat. hostilitas, -átis). Dușmănie. Acțiune dușmănească. A începe, a înceta ostilitățile, a începe, a înceta războĭu.
OSTILITATE s. 1. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce este ~ asta neîmblînzită între voi?) 2. antipatie, aversiune, pornire, repulsie, resentiment, (livr.) repugnanță, resimțămînt. (Simte o vizibilă ~ față de el.) 3. adversitate, potrivnicie, vitregie, vrăjmășie. (~ unor vremuri apuse.)

ostilitate definitie

ostilitate dex

Intrare: ostilitate
ostilitate substantiv feminin