ostil definitie

13 definiții pentru ostil

OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile.
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile.
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine dușmănoasă față de cineva sau ceva, care poartă dușmănie; dușmănos, vrăjmaș. Din nou va contraria spiritul meu democratic și egalitar, ostil oricărui privilegiu de clasă. C. PETRESCU, î. II 52. Guvernul se va modifica, și alți oameni mai puțin ostili naționalităților vor lua cîrma. GHICA, A. 354.
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. sg. ostílă, pl. ostíle
OSTÍL adj. 1. v. dușmănos. 2. dușmănos, neprietenesc, neprietenos, potrivnic, (fig.) pieziș. (O privire ~.) 3. dușmănos, răutăcios, (prin Transilv.) aspid, (fig.) veninos. (Cuvinte ~.)
Ostil ≠ prietenos, neostil, prietenesc
OSTÍL, -Ă adj. Care are o atitudine dușmănoasă, răuvoitoare, plină de ură, de antipatie; dușmănos, dușman, vrăjmaș. [< fr. hostile, cf. lat. hostilis].
OSTÍL, -Ă adj. care are o atitudine dușmănoasă, răuvoitoare, plină de ură, de antipatie; dușmănos. ◊ nefavorabil. (< fr. hostile, lat. hostilis)
OSTÍL ~ă (~i, ~e) Care manifestă intenții agresive; caracterizat printr-o atitudine plină de ură; dușmănos; vrăjmaș. /<fr. hostile
ostil a. dușmănesc.
*ostíl, -ă adj. (lat. hostílis, d. hostis, dușman. V. oaspete, oaste). Dușmănesc, dușmănos. Adv. Dușmănește.
OSTIL adj. 1. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.) 2. dușmănos, neprietenesc, neprietenos, potrivnic, (fig.) pieziș. (O privire ~.) 3. dușmănos, răutăcios, (prin Transilv.) aspid, (fig.) veninos. (Cuvinte ~.)

ostil dex

Intrare: ostil
ostil adjectiv