ostenit definitie

2 intrări

24 definiții pentru ostenit

OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. 1. Intranz. A simți o slăbire a puterilor, a-și pierde puterile din cauza unui efort mare și îndelungat, a obosi, a fi sleit de puteri. Cînd ostenea... se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei sile se arăta iar liniștit. CARAGIALE, O. III 234. Și voinicii osteneau, Că povară grea duceau, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. 2. Tranz. A supune la un efort, a obosi. Atîta nestatornicie și răsturnare de simțiri omenești îi ostenea mintea și-l umplea de-o nespusă melancolie. VLAHUȚĂ, O. A. III 16. Văd... ceea ce n-aș mai dori să vadă nimene, pentru a-și osteni vederea. CREANGĂ, P. 243. Am plecat la ogorit Și rău boii-am ostenit. HODOȘ, P. P. 44. ♦ Refl. A se trudi, a se strădui. Privește cel puțin prin borta cheii Să știu că nu m-am ostenit degeaba. TOPÎRCEANU, B. 96. Pentru că... te-ai ostenit de ne-ai făcut adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 239. E de prisos să vă mai osteniți... V-am judecat destul după cele ce mi-ați recitat. ALECSANDRI, T. I 283. ◊ Intranz. Furnica-n timpul verii asudă ostenind, Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI S. II 247. 3. Refl. A obosi umblînd, mergînd; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. Bine, prietine și frate Nechifor, am să mă ostenesc eu singur pînă acolo. SADOVEANU, O. VIII 251. ◊ Intranz. Fii bun și ostenește după mireasa acea adevărată. SEVASTOS, N. 56.
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. Pătruns de oboseală; obosit, istovit, extenuat, trudit. Își simțea capul tulbure și trupul ostenit. SADOVEANU, O. IV 304. Petre însă dormea dus. Se dusese tîrziu acasă, și atît de ostenit, cum nu s-a mai simțit niciodată. REBREANU, R. II 211. Mă privi... cu aerul unui om ostenit, care ar avea în urma lui o viață întreagă de sacrificii. VLAHUȚĂ, O. A. 434. ◊ Fig. Scîrțîie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrîne, pe streșini de lemn. BACOVIA, O. 18. Ostenită de atîtea rele... împărăția romană trebui să cază. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Care arată oboseală. într-o noapte de primăvară s-a auzit în înălțimile albastre tînguirea ostenită a cocorilor, C. PETRESCU, A. 139. «Domnul» se uită la mine cu niște ochi osteniți. DELAVRANCEA, H. T. 94. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n luminare. EMINESCU, O. I 130.
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. osteneáscă
OSTENÍ vb. 1. v. obosi. 2. v. munci. 3. v. deranja. 4. v. strădui.
OSTENÍ vb. v. căuta, încerca, sili, strădui.
OSTENÍT adj. 1. v. obosit. 2. v. muncit.
ostení (ostenésc, ostenít), vb.1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit).
A OSTENÍ ~ésc pop. 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a obosi. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a obosi. /<sl. ustanon
A SE OSTENÍ mă ~ésc intranz. pop. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se obosi; a se căzni; a se chinui; a se necăji; a se munci. /<sl. ustanon
OSTENÍT ~tă (~ți, ~te) și adverbial pop. 1) v. A OSTENI și A SE OSTENI. 2) (despre manifestări ale oamenilor sau despre părți ale corpului lor) Care vădește lipsă de puteri, de vigoare. Mers ~. Ochi ~ți. /v. a (se) osteni
ostenì v. 1. a cauza osteneală: cine se grăbește, curând ostenește; 2. a fi ostenit; 3. a-și pune toate puterile, a lucra cu inimă. [Slav. USTANO, a înceta, a sta, a rămânea; rus. USTANIE, osteneală].
ostenit a. care simte osteneală.
ostenésc v. intr. (din maĭ vechĭu ustenesc, d. vsl. ustaniti sen, a se pune, a se așeza. V. ostoĭesc). Obosesc, perd puterea: de mult ce am mers, am ostenit. V. tr. Obosesc, te fac să perzĭ puterea: lasă calu’n pas (saŭ la pas) ca să nu-l osteneștĭ degeaba. V. refl. Mă silesc din greŭ: mult m’am ostenit pîn’am ajuns. V. odihnesc.
osteni vb. v. CĂUTA. ÎNCERCA. SILI. STRĂDUI.
OSTENI vb. 1. a obosi, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta muncă.) 2. a se munci, a se obosi, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 3. a se deranja, a se obosi. (Nu era cazul să te ~ pînă la mine.) 4. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ ca să rezolve problema.)
OSTENIT adj. obosit. (Om tare ~.)
ostení, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie, 1980: 154). – Din sl. ustanon, bg. ustaná, rus. ustat’ (DEX, MDA).
ostenít, -ă, osteniți, -te, adj. – Obosit, istovit. – Din osteni.
ostení, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie 1980: 154). – Din sl. ustanon (DEX).

ostenit dex

Intrare: osteni
osteni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ostenit
ostenit adjectiv