osteĭésc, -ĭéz, V. ostoĭa.

ostoĭésc v. tr. (vsl. ustoĭati, a sta ustativi, a opri [staviti, stati-stanon, a se opri], ustati-ustanon, a sta, a rămînea, ustaniti sen, a se pune, a se așeza; rus. ustáti, ustavatĭ, a osteni [intr.]. V. pre- și pri-stoĭesc, ostenesc, postată, stavă, stavilă, stăvesc). Rar azĭ. Alin, potolesc: speriate de țipetele eĭ, îĭ ĭeșiră înainte ostoind-o (Rebr. 145), a ostoi durerea. V. refl. Îl rugă să se ostoĭască (Rebr. 167); vîntu, durerea s’a ostoit. V. intr. Mă potolesc: vîntu, durerea a ostoit. – Și osteĭesc, ostoĭez, osteĭez, ostiez (Munt.). Maĭ vechĭ ust-. V. ogoĭesc, oteșesc, contenesc, încetez, staŭ, tinchesc.