ostaș definitie

2 intrări

13 definiții pentru ostaș

OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș.
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș.
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar (v. oștean, soldat); p. ext. militar (indiferent de grad). Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, CREANGĂ, P. 84. Nu zîmbea nici la... poveștile bătrîne și glumețe ale ostașilor înălbiți în bătălie. EMINESCU, N. 3. Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de zmei. ALECSANDRI, P. P. 21. ◊ (Învechit) Ostaș cu leafă = mercenar. Ostaș de scuteală = soldat care slujea în schimbul unei scutiri de dări. Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea în ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală. BĂLCESCU, O. I 117. ♦ Fig. Militant, luptător. Cu mii de mii sporesc și vor spori Ostașii păcii, forțele, speranța. BENIUC, S. 70. [Ibrăileanu] a fost ostaș al unui ideal. SADOVEANU, E. 176.
ostáș s. m., pl. ostáși
ostáș s. m., pl. ostáși
OSTÁȘ s. militar, oștean, soldat, (Transilv.) cătană, (în unele colinde) stratiot, (înv.) săgar, voinic.
OSTÁȘ ~i m. 1) Persoană care face serviciul militar sau face parte din cadrul armatei; soldat; militar. 2) fig. Luptător activ pentru o cauză; militant; combatant. /oaste + suf. ~aș
ostaș m. soldat.
ostáș m. (d. oaste). Rar azĭ. Oștean, soldat, militar. – Fem. vechĭ ostășoaĭe [pl. tot așa], nevastă de soldat.
OSTAȘ s. militar, oștean, soldat, (Transilv.) cătană, (în unele colinde) stratiot, (înv.) săgar, voinic.
OSTAȘ. Subst. Ostaș, oștean (înv. și pop.), soldat, soldățel (dim.), soldățoi (augm., peior.), militar, milităroi (augm., depr.), cătană (reg.), cătâniță (dim., reg.), cătănioară (reg.), luptător, luptaș (rar), scutier (înv.), sprintenaș (înv. și arh.), hărțaș (înv.), voinic (înv.), stratiot (înv.), pandur. Recrut, răcan (depr.), leat (fam.). Ostaș de curte, curtean (înv.), viteaz (înv. și arh.); ma-meluc; scutelnic (înv.), scutelnicel (dim.), paie (înv.); manaf (turcism înv.), nefer (înv.). Mercenar, lefegiu (înv. și arh.), levent (înv.), joimir (înv.), tufecciu (turcism înv.), arnăut, arnăuțel (dim., pop.), lanschenet. Voluntar, volintir (înv.), volintiraș (dim., înv), volintiroi (augm., înv.), bașbuzuc (înv.). Țintaș, ochitor,. trăgător, trăgaci, lunetist, tiralior; pușcaș, carabinier (înv.), archebuzier, mușchetar, mitralior. Infanterist, pedestraș (înv. și pop.), pedestru (înv.), pifan (fam. și ir.), pihotaș (înv. și reg.), odivoi (înv.), dorobanț (înv.), glotaș (înv.), curcan (fig.), căciular (înv.), ferentar (înv.), grenadier, tălpaș (înv.), vînător de munte; culoglu (înv.), ienicer, honved (înv.), streliț (înv.). Cavalerist, călăraș (înv.), călăreț (înv.), cazac (înv.), beșliu (înv.), verzișor, ulan, cuirasier, deliu (înv.), dragon (înv.), drăgan (înv.), panțir (înv.), saragea (înv.), spahiu (înv.), husar (înv.). Artilerist, tunar, pușcar (înv.), topciu (înv.). Tanchist. Pionier. Grănicer. Vînător (înv.), bersalier. Jandarm, jadarnic (înv.). Aviator, pilot. Marinar, matroz, clasiar, levent (înv.), epibat (ant.). Arcaș, sagitar (rar), săgetar (înv.), săgetaș (înv.), săgetător, arbaletier. Sulițaș (înv.), sulițar (înv.), lăncier (înv.), fustaș (înv.); halebardier, trabant (germanism înv.). Furier. Pahonț (pop.). Stegar, portdrapel. Toboșar gornist, trîmbițaș. Ostășime (rar), soldățime, cătănime (reg.). Pandurime. Ienicerime. Arnăuțime. Pedestrime, dorobănțime (înv.). Cavalerie, cavalerime (înv.). Serviciu militar, soldăție (rar), ostășie (înv.), cătănie (reg.), moscălie (înv.). Adj. Ostășesc, oștenesc (înv.), soldățesc, milităresc, cătănesc (reg.), panduresc. Arnăuțesc; ieniceresc; volintiresc (înv.); dorobănțesc (înv.); grăniceresc. Vb. A fi ostaș, a fi soldat, a(-și) face serviciul militar, a face armata, a satisface serviciul (stagiul) militar, a fi la oaste, a sluji în oaste, a ostăși (înv.), a cătăni (reg.), a voinici (înv. și arh.). A se înrola, a se încorpora, a se înregimenta. Adv. Ostășește, militărește, soldățește, cătănește (reg.). Arnăuțește. În (la) cătane. V. armată, grade militare, război, steag.
feméie-ostáș s. f. Femeie care luptă ca ostaș ◊ „«Femeia-ostaș».” Gaz. lit. 20 IX 62 p. 8 (din femeie + ostaș; cf. fr. femme-soldat; DMN, DMC 1968)
OSTAȘ subst. 1. – (C Ștef; M mar) frecvent în Maramureș; Ostașu (Ard); Ostășești s. (C Ștef); 2. Oștanul, G. 1747 mold. (BCI IV 176) < var. oștean.

ostaș dex

Intrare: ostaș
ostaș substantiv masculin
Intrare: Ostaș
Ostaș