ospeție definitie

12 definiții pentru ospeție

OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. (Pop.) 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie.
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie.
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. 1. Primire bună, ospitalitate. După cît văd eu, de nevoie cereți ospeție, că aveți un rănit. SADOVEANU, O. I 36. Taci, bădică, nu mai spune Că n-avem suflete bune, C-asta-i țara ospeției, Țara dulce-a veseliei. ALECSANDRI, P. P. 241. Grațioasa voastră ospeție ne făcea a uita supărările vieții. NEGRUZZI, S. I 95. 2. (Neobișnuit) Ospăț. Veselia cea mare era însă la ospeția dată de noul măiestru, masă întinsă și încărcată. SLAVICI, O. II 126.
ospețíe (pop.) s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
ospețíe s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
OSPEȚÍE s. v. ospitalitate.
OSPEȚÍE s. v. banchet, masă, ospăț, praznic, prăznuire, prânz, vizită.
OSPEȚÍE ~i f. 1) reg. Vizită făcută cuiva cu scopul unei întâlniri prietenești; musafirie. * A chema în ~ a invita pe cineva acasă la o masă sau la o petrecere. 2) pop. v. OSPITALITATE. 3) rar v. OSPĂȚ. /oaspete + suf. ~ie
ospeție f. ospitalitate: unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind AL.
ospețíe f. Ospătare (primire de oasăețĭ). Calitatea de oaspete. V. musafirlîc.
OSPEȚIE s. ospitalitate, (înv.) ospătătură. (S-au bucurat de cea mai caldă ~.)
ospeție s. v. BANCHET. MASĂ. OSPĂȚ. PRAZNIC. PRĂZNUIRE. PRÎNZ. VIZITĂ.

ospeție dex

Intrare: ospeție
ospeție substantiv feminin