ospăț definitie

16 definiții pentru ospăț

OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium.
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium.
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată de obicei cu ocazia unui eveniment, a unei sărbători, mai ales a unei cununii); petrecere cu masă mare. V. banchet. Mură cînta la ospețele boierești. GALACTION, O. I 70. Să-ți povestească el ce mari ospețe, Ce mîndre nunți, ce luminate fețe Văzură ochii săi odinioară. IOSIF, P. 29. Împăratul făcu un ospăț foarte mare. CREANGĂ, P. 231. ♦ Masă, mîncare. Pe subt șure și la vatra bordeiului, ospățul și paturile se gătesc. ODOBESCU, S. III 18. Și pe iarbă s-așezau, De ospăț că s-apucau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Pl. și: ospățuri (GOLESCU, Î. 97, ȘEZ. II 206). – Variantă: (neobișnuit) ospéț (MACEDONSKI, O. III 96) s. n.
ospắț s. n., pl. ospéțe
ospăț s. n., pl. ospéțe
OSPĂȚ s. 1. v. banchet. 2. v. chef.
OSPĂȚ s. v. masă, mâncare.
SALĂ DE OSPÉȚE s. v. sală de mese, sală de mâncare, sufragerie.
ospắț (-péțe), s. n. – Masă, banchet. – Mr. uspeț. Lat. hospitium (Pușcariu 1230; Candrea-Dens., 1276; REW 4200), cf. ngr. σπίτι, alb. štëpi „casă” (Rosetti, I, 170 crede că numai în rom. s-a păstrat cuvîntul lat.). Pentru semantism, cf. Todoran, Dacor., XI, 128. Cf. oaspete. – Der. ospeție, s. f. (ospitalitate); ospețime, s. f. (adunare de musafiri). Der. neol. ospiciu, s. n., din fr. hospice; ospitalier, adj., din fr. hospitalier; ospitalitate, s. f., din fr. hospitalité.
OSPẮȚ ~éțe n. Petrecere cu mulți oaspeți, oferită cu ocazia unui eveniment (fericit); chef. /<lat. hospitium
ospăț n. masă mare: petrece în ospețe. [Lat. HOSPITIUM].
ospắț n., pl. ețe (lat. hŏspĭtium, ospitalitate. V. ospiciŭ). Banchet, prînz orĭ cină bogată și veselă. – Vechĭ și uspăț.
ospăț s. v. MASĂ. MÎNCARE.
OSPĂȚ s. 1. banchet, masă, praznic, prăznuire, prînz, (livr.) festin, (rar) ospeție, (pop.) prînzare. (Un mare ~ dat în cinstea invitaților.) 2. benchetuială, chef, petrecere, praznic, prăznuire, (pop.) benchet, chiolhan, refenea, zaiafet, (înv. și reg.) petrecanie, (Mold.) guleai. (Un ~ de pomină.)
sală de ospețe s. v. SALĂ DE MESE. SALĂ DE MÎNCARE. SUFRAGERIE.
OSPĂȚ. Subst. Ospăț, ospătare, ospătat (rar), ospeție (rar), regal (înv.), simpozion (ant.), masă, mesișoară (dim.), cinste, chef, chefuleț (dim., fam.), chefușor (fam.), petrecere, sindrofie (fam.), dineu, cocteil, recepție, banchet, benchetuială (fam.), benchet (pop.), tămbălău (fam.), chiolhan (pop. și fam.), zaiafet, zamparalîc (turcism înv.), guleai (înv. și pop.), agapă, festin (livr.). Oaspete, musafir, invitat, comesean, conviv (livr.). Musafirlîc (înv., depr.). Vb. A da un ospăț, a da o masă, a da o recepție, a oferi un dineu, a invita la un cocteil. A se ospăta (înv. și pop.), a petrece, a petrece în ospețe, (în chefuri), a chefui, a face chef, a trage un chef (un chiolhan), a se încinge la chef, a benchetui (fam.). V. alimentație, amuzament, beție, plăcere.

ospăț dex

Intrare: ospăț (pl. -ețe)
ospăț pl. -ețe substantiv neutru
Intrare: ospăț (pl. -uri)
ospăț pl. -uri