osmiu definitie

11 definiții pentru osmiu

ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.
ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.
ÓSMIU s. n. Metal dur de culoare cenușie-albăstruie, care se găsește în natură împreună cu platina; este nemaleabil și neductil, neputîndu-se prelucra decît în stare de pulbere; aliat cu iridiul are diverse întrebuințări în industrie.
ósmiu [miu pron. miu] s. n., art. ósmiul; simb. Os
ósmiu s. n. [-miu pron. -miu], art. ósmiul; simb. Os
ÓSMIU s.n. Metal alb și foarte dur, care se găsește în natură împreună cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium].
ÓSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, în natură împreună cu platina. (< fr. osmium)
ÓSMIU n. Metal cenușiu-albăstrui, cu duritate mare, dar casant, întrebuințat, mai ales, în aliaje și în calitate de catalizator. /<fr. osmium
*osmiŭ n. (d. vgr. osmé, miros, cin cauza mirosuluĭ particular al unuĭ oxid al său. V. izmă). Chim. Un metal bivalent care se află în mineralele de platină. Are o greutate atomică de 199.
Os, simbol chimic pentru osmiu.
ÓSMIU (< fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700°C, p. f. c. 4.600°C) din familia metalelor platinice; este alb-cenușiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se găsește în natură în stare nativă, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se întrebuințează sub formă de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau în calitate de catalizator al multor reacții. A fost descoperit de Smithson Tennant în 1803.

osmiu dex

Intrare: osmiu
Os 3 simbol simbol
osmiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -mĭu