osmanlâu definitie

15 definiții pentru osmanlâu

OSMANLẤU, -ẤIE, osmanlâi, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. [Var.: osmanlíu, -íe adj., s. m. și f.] – Din tc. osmanlı.
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu.
OSMANLẤU, -IE, osmanlâi, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din tc. osmanlı.
OSMANLÍU s. m. v. osmanlîu.
OSMANLÎ́U, osmanlîi, s. m. (Învechit și arhaizant) Turc. După rînduiala călăreților osmanlîi... slujitorii domniilor-sale Mihu și Ciornohut nu umblau buluc. SADOVEANU, F. J. 705. – Variantă: osmanlíu s. m.
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâu/osmanlíu s. m., adj. m., art. osmanlâul/osmanlíul, f. osmanlâie/osmanlíe, g.-d. art. osmanlâiei/osmanlíei; pl. m. și f. osmanlâi/ osmanlíi
OSMANLÂU adj. v. turcesc.
OSMANLÂU s., adj. v. turc.
osmanlíu (-ii), adj. – Otoman. Tc. osmanli. Sec. XIX.
OSMANLÂ/U2 ~i m. înv. v. OSMAN II. [Var. osmanliu] /<turc. osmanli
OSMANLÂU1 ~ie (~i) m. înv. v. OSMAN I. [Var. osmanliu] /<turc. osmanli
Osmanlii m. pl. numele național al Turcilor (după Sultanul Osman I): ședea cu picioarele încrucișate ca Osmanlii AL.
osmanlîu adj. v. TURCESC.
osmanlîu s., adj. v. TURC.

osmanlâu dex

Intrare: osmanlâu (s.m.)
osmanlâu substantiv masculin