OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier.

OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica.

OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier.

OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica.

OSIFICÁ, pers. 3 osifică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os.

OSIFICÁRE, osificări, s. f. Transformare lentă a părților membranoase și cartilaginoase ale corpului în os.

!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică

osificáre s. f., g.-d. art. osificắrii; pl. osificắri

osificá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. osífică

osificáre s. f., g.-d. art. osificării; pl. osificări

OSIFICÁRE s. (BIOL.) osificație, osteogeneză. (~ unui țesut.)

OSIFICÁ vb. I. refl. A se transforma în os; a căpăta structură osoasă. [P.i. 3 osífică. / cf. fr. ossifier].

OSIFICÁRE s.f. Acțiunea de a se osifica și rezultatul ei; osteogeneză; osificație. [< osifica].

OSIFICÁ vb. refl. a se transforma în os; a căpăta structură osoasă. (după fr. ossifier)

A OSIFICÁ osífic tranz. A face să se osifice. /<fr. ossifier

A SE OSIFICÁ pers.3 se osífică intranz. 1) A deveni os; a se transforma în țesut osos. 2) A deveni tare ca un os; a căpăta consistență de os. /<fr. ossifier

osificà v. a (se) transforma în oase.

*osífic, a -á v. tr. (d. lat. os, ossis, os, și -fic din petri-fic). Prefac în os, vorbind de membrane și cartilaginĭ.

*osificațiúne f. (d. osific). Acțiunea de a osifica. – Și -áție, dar ob. -áre.

OSIFICARE s. osificație, osteogeneză. (~ unui țesut.)