osebit definitie

2 intrări

17 definiții pentru osebit

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍT, -Ă, osebiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Deosebit, diferit. ◊ Loc. prep. Osebit de... = în afară de..., pe lângă. 2. Care iese din comun; ales, remarcabil; p. ext. foarte mare. – V. osebi.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍT, -Ă, osebiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Deosebit, diferit. ◊ Loc. prep. Osebit de... = în afară de..., pe lângă. 2. Care iese din comun; ales, remarcabil; p. ext. foarte mare. – V. osebi.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A diferenția, a deosebi (1). (Refl.) Ali se osebește în totul de Hassan. MACEDONSKI, O. IV 96. Eu sînt simțirea aceea prin care s-a osebit omul dintre dobitoace. CONACHI, P. 176. 2. A despărți, a separa, a izola; a împărți, a divide. împăratu-i osebi, Ca să-i bage cîte unul in persoană a vorbi. PANN, N. H. 72. ◊ Refl. Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea in ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală (miliție). BĂLCESCU, O. I 117. 3. A excepta. N-aveau dreptul... d-a fi osebiți din legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. Toți. făr-a osebi pe unii, Țel au numai folosința. CONACHI, P. 285. – Variantă: (învechit) usebí (GORJAN, H. IV 155) vb. IV.
OSEBÍT1 adv. (Arhaizant și popular; mai ales în loc. prep.) Osebit de... = în afară de..., pe lîngă... Osebit de aceasta, mai veniră la mine doi creștini. GALACTION, O. I 257. Pe cît putea coprinde ochiul, nu se mai zărea împrejur nici o viață, osebit numai de vulturi care da roată pe cer. ODOBESCU, S. III 277. Abia se suise pe tron și primi silnice porunci... pentru plata darurilor obicinuite, osebit de alte cereri cu totul împrotivnice făgăduințelor date. NEGRUZZI, S. II 140. – Variantă: (învechit) usăbít (GORJAN, H. IV 37) adv.
OSEBÍT2, -Ă, osebiți, -te, adj. (Învechit și popular) Care este altfel, care nu e asemenea (cu altul); deosebit (1), diferit. Scria «sară» în trei osebite feluri. NEGRUZZI, S. I 6. 2. Care iese din comun, ales, remarcabil; p. ext. foarte mare. Cu osebită dragoste... se roagă să nu fie uitată, căci are nevoie de sfaturile dumisale. SADOVEANU, J. 504. Să-l poată-nvăța carte cu vrun metod osebit. PANN, P. V. II 6. Dacă macar firea... l-ar fi împodobit cu vremi osebit dar. DRĂGHICI, R. 5.
USĂBÍT adv. v. osebit1.
USEBÍ vb. IV v. osebi.
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osebeáscă
OSEBÍ vb. v. deosebi, desluși, despărți, diferenția, discerne, discrimina, distinge, izola, separa.
OSEBÍT adj. v. anume, anumit, aparte, deosebit, despărțit, diferit, distinct, divers, felurit, izolat, neobișnuit, răzlețit, separat, special, variat.
OSEBÍT adv. v. chiar, îndeosebi, tocmai.
osebi vb. v. DEOSEBI. DESLUȘI. DESPĂRȚI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. IZOLA. SEPARA.
osebit adj. v. ANUME. ANUMIT. APARTE. DEOSEBIT. DESPĂRȚIT. DIFERIT. DISTINCT. DIVERS. FELURIT. IZOLAT. NEOBIȘNUIT. RĂZLEȚIT. SEPARAT. SPECIAL. VARIAT.
osebit adv. v. CHIAR. ÎNDEOSEBI. TOCMAI.

osebit dex

Intrare: osebi (vb.)
usebi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
osebi 1 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: osebit
usăbit
osebit adjectiv