OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior.

OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior.

OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui o s. Trupul lui Andrei s-a risipit, pe lespezi, oscioare și țărînă. GALACTION, O. I 259. Îi dete să mănînce o găină friptă și îi zise să bage de seamă să nu piarză nici un oscior. ISPIRESCU, L. 56.

osciór s. n., pl. oscioáre

osciór s. n., pl. oscioáre

OSCIÓR s. ciolănaș, ciolănel, (înv. și pop.) osuț.

OSCIOR s. ciolănaș, ciolănel, (înv. și pop.) osuț.