osc definitie

2 intrări

9 definiții pentru osc

OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque.
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau care era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1) sau care se referă la osci. – Din fr. osque.
osc adj. m., s. m., pl. osci; adj. f., s. f. óscă, pl. ósce
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osc s. m., adj. m., pl. osci; f. sg. óscă, g.-d. art. óscei, pl. ósce
óscă (limba) s. f., g.-d. art. óscei
ÓSC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) dintr-o populație antică din zona centrală a Apeninilor. ◊ s. f. limbă indo-europeană vorbită de osci. (< fr. osque)
Osci m. pl. vechiu popor italic care locuia pe malurile Tibrului.
OSCI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație italică din Apenini, stabilită la începutul milen. 1 î. Hr., în Campania. Supuși de etrusci (c. 500 î. Hr.), samniți și romani (sec. 3 î. Hr.) au dispărut, în timp, ca etnie distinctă. Limba lor a fost vorbită până în sec. 1 î. Hr.

osc dex

Intrare: osc (adj.)
osc adjectiv
Intrare: osc (s.m.)
osc substantiv masculin