osândire definitie

2 intrări

24 definiții pentru osândire

OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi.
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi.
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi.
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi.
OSÎNDÍ, osîndesc, vb. IV. 1. Tranz. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească), a pronunța sentință de condamnare (împotriva cuiva). Se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, E. 367. Ieremia, nesocotind și legile războiului... și legile omenirii, osîndi pe toți prinșii la moarte. BĂLCESCU, O. I 344. ♦ (Glumeț) Cine a fost osîndit a studia limba elenă știe cită bătaie de cap a suferit. ALECSANDRI, S. 54. ◊ Refl. Singur eu m-am osîndit! DAVILA, V. V. 44. ◊ Refl. pas. S-a osîndit acela ce a furat un ou. BOLINTINEANU, O. 148. ◊ Fig. A judeca, a condamna. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. 47. Vom fi osîndiți, nu după greutatea luptei și a vremii de atuncea, ci după patima partizilor. RUSSO, S. 34. ◊ Absol. Ești un copil și lesne crezător!... și osîndești, fără a te gîndi îndestul. BOLINTINEANU, O. 340. 2. Tranz. A sili, a constrînge; a obliga. Sînt osîndiți să se mărginească la lucruri mărunte. ANGHEL, PR. 170. Cei tari... conspiră Contra celor ce dînșii la lucru-i osîndiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. EMINESCU, O. I 56. Mă văd deodată osindită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia! ALECSANDRI, T. I 279. 3. Refl. (Regional) A se chinui. N-am ascultat sfaturile tatălui meu, de aceea sînt silit a mă osîndi pînă voi avea zile. RETEGANUL, F. V 80.
OSÎNDÍRE, osîndiri, s. f. Acțiunea de a (se) osîndi și rezultatul ei; condamnare. A fost amestecat într-un complot... Asta i-a adus arestarea, judecarea și osîndirea la temniță pe viața. SADOVEANU, E. 49. ◊ Loc. adj. (Învechit) În osîndire = asuprit, chinuit, urgisit. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie, Sub asprime pierind capul unui neam în osîndire. ALECSANDRI, P. A. 71. Dintre toți pătimașii, cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie. CONACHI, P. 99.
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osândí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osândeáscă
osândíre s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
OSÂNDÍ vb. v. condamna.
OSÂNDÍ vb. v. blama, condamna, constrânge, dezaproba, forța, înfiera, obliga, proscrie, reproba, respinge, sili, stigmatiza.
OSÂNDÍRE s. v. condamnare.
OSÂNDÍRE s. v. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare.
osîndí (osândésc, osândít), vb. – A condamna, a pedepsi. Sl. osęditi, osęždą (Miklosich, Slaw. Elem., 59; Cihac, II, 231; Byhan 231). – Der. osîndă, s. f. (pedeapsă, condamnare); osîndit, s. m. (condamnat).
A OSÂNDÍ ~ésc tranz. pop. 1) (persoane vinovate) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a supune unei osânde; a condamna. 2) (fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a stigmatiza; a blama; a înfiera. 3) (persoane) A face să se osândească. /<sl. osonditi
A SE OSÂNDÍ mă ~ésc intranz. pop. A îndeplini o muncă istovitoare. /<sl. osonditi
osândì v. a condamna.
osândire f. condamnațiune.
osîndésc v. tr. (vsl. osonditi, a condamna, d. sonditi, a judeca; sîrb. osuditi, rus. osuditĭ. V. răsăjduĭesc). Condamn.
osîndi vb. v. BLAMA. CONDAMNA. CONSTRÎNGE. DEZAPROBA. FORȚA. ÎNFIERA. OBLIGA. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. SILI. STIGMATIZA.
OSÎNDI vb. (JUR.) a condamna, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare pentru furt.)
osîndire s. v. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. DEZAPROBARE. ÎNFIERARE. NEAPROBARE. REPROBARE. RESPINGERE. STIGMATIZARE.
OSÎNDIRE s. (JUR.) condamnare, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.)

osândire dex

Intrare: osândi
osândi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: osândire
osândire substantiv feminin