os definitie

69 definiții pentru os

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.
PER OS adv. (Med.) Per oral. – Expr. lat.
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.
PER OS adv. (Med.) Per oral. – Expr. lat.
OS, oase, s. n. 1. Element al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă. V. ciolan. Alături cu cosciugul, zăcea un sac de oase. MACEDONSKI, O. I 47. Oasele albite de secăciune. EMINESCU, N. 25. Cine poate oase roade. ◊ Expr. A fi numai piele și oase (sau a fi numai pielea și oasele de cineva sau îi numeri oasele) = a fi foarte slab. A (sau a-i) trece os prin os = a fi extrem de obosit, de hărțuit. Pînă la oase (sau pînă la măduva oaselor) = în tot trupul, adînc. O umezeală rece pătrundea pînă la oase. BART, E. 182. A rupe (sau a frînge, a muia) cuiva oasele = a bate zdravăn (pe cineva), a snopi în bătaie. Am să-ți rup oasele... -Bine, să vedem care din noi. PREDA, Î. 52. A sta (sau a ședea, a se ridica etc.) în capul oaselor v. cap (III 2). A-i rămîne (sau a-i putrezi cuiva) oasele pe undeva = a muri pe undeva. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os v. ajunge. În carne și (sau și-n) oase = în persoană, în realitate, aidoma, aievea. Fără pălărie e exact Dante Alighieri, în carne și-n oase. C. PETRESCU, C. V. 88. A băga (sau a intra cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii) în oase = a (se) speria, a (se) înspăimînta, a (se) îngrozi. Numai la numele lui ne intra groaza în oase. SADOVEANU, O. VII 376. Un lup cu niște ochi turbați... de băga fiori în oase. ISPIRESCU, L. 17. A căpăta (sau a dobîndi, a avea etc.) un os de ros = a obține (sau a avea etc.) un avantaj, un profit (de obicei neînsemnat). Fiindcă am dobîndit și eu un os de ros, mi-am pus în gînd să vă povestesc... lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40. Os mort = umflătură (tumoare) a unui os (de obicei a oaselor calului), care provine dintr-o lovitură, dintr-un efort etc. sau care se transmite pe cale ereditară. 2. Os (1) prelucrat pentru a fi întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie etc. Văzu un băț de os alb de tot, cioplit de mînă de meșter mare. DUMITRIU, N. 65.Drept în față, într-un cui, un șirag de metanii de os cafeniu. HOGAȘ, M. N. 137. Poartă în mîna dreaptă baston înalt, negru, cu măciulie de os alb. CARAGIALE, O. II 258. 3. (La pl.) Fig. Trup; ființă, făptură. Trimisul domnului de Colbert... se grăbi să-și odihnească oasele. SADOVEANU, Z. C. 187. O adiere de vînt, răcoritoare, pătrunse pînă-n sufletul flăcăului, alungîndu-i cele din urmă rămășițe de somn din oase. REBREANU, I. 45. El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș-impărat, dacă vrea. să rămîie cu sufletul în oase. ISPIRESCU, L. 43. ◊ Oase-goale = om sărac, zdrențăros. Răsare soarele și încălzește și pe boieri și pe oase-goale, fără deosebire. DELAVRANCEA, A. 49. 4. Fig. Neam, familie, viță. Eu știu că nu mă trag din os de domn. DUMITRIU, N. 36. Silește pe un urmaș din osul lui, pe Petru Rareș, a se amesteca în trebile Transilvaniei. BĂLCESCU, O. II 176. ◊ Expr. (A fi) din os sfînt (sau din oase sfinte) = (a fi) din neam domnesc. Cei din oase sfinte nu cunosc moarte rușinoasă. SADOVEANU, Z. C. 160. ♦ Urmaș, descendent. E o nedreptate strigătoare la cer să te porți astfel cu un os boieresc. CAMIL PETRESCU, O. II 663.
ÓSMIU s. n. Metal dur de culoare cenușie-albăstruie, care se găsește în natură împreună cu platina; este nemaleabil și neductil, neputîndu-se prelucra decît în stare de pulbere; aliat cu iridiul are diverse întrebuințări în industrie.
!iárba-ósului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-ósului
os s. n., pl. oáse
ósmiu [miu pron. miu] s. n., art. ósmiul; simb. Os
!ósul-iépurelui (plantă) s. m. art.
iárba-ósului s. f.
os s. n., pl. oáse
ósmiu s. n. [-miu pron. -miu], art. ósmiul; simb. Os
ósul-iépurelui (bot.) s. n.
IARBA-ÓSULUI s. v. mălăoi.
OS s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.) 2. (ANAT.) os coxal v. os iliac; os de sepie v. sepion; os hioid = os hioidian; os hioidian v. os hioid; os iliac = os coxal; os molar v. zigomă; os sternal v. stern; os zigomatic v. zigomă. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dârmotin, sălășitoare, sălăștioară, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) sălășitoare, sălăștioară; c) (Ononis hircina) (reg.) sălășitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea capului.
OS MÓRT s. v. eparven, exostoză, spavan.
OSUL CĂLCÂIULUI s. v. calcaneu.
OSUL CRÚCII s. v. sacrum.
OSUL GENÚNCHIULUI s. v. rotulă.
OSUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.
OSUL-IÉPURELUI s. v. pojarniță, sunătoare.
ÓSMIU s.n. Metal alb și foarte dur, care se găsește în natură împreună cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium].
PER OS loc. adv. Peroral. [< lat. per os].
-ÓS, -OÁSĂ suf. 1. formează numeroase adjective de la o bază nominală sau verbală. 2. „oxiacid mai puțin oxigenat”, „sare metalică (pentru valență foarte mică)”. (< fr. -eux, -euse, engl. -ose, cf. lat. osum)
ÓSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, în natură împreună cu platina. (< fr. osmium)
PER ÓS loc. adv. peroral. (< lat. per os)
os (oáse), s. n.1. Ciolan. – 2. (Olt., Banat) Sîmbure, sămînță. – 3. Neam, viță, familie. – 4. (Pl.) Oseminte, schelet, resturi de mort. – Mr., istr. os, megl. uos. Lat. ossum (Pușcariu 1226; Candrea-Dens., 1290; REW 6114), cf. vegl. vuas, it., port. osso, prov., fr., cat. os, sp. hueso. – Der. osamă, s. f. (Banat, oseminte), din lat. ossamen (Candrea); osi, vb. (rar, a osifica, a petrifica, a durifica); osiac, s. m. (Olt., ramură uscată), pe care Tiktin îl leagă poate greșit, de osie; osos, adj. (ciolănos), poate formație neol. (după Pușcariu 1229, direct din lat. ossuosus). Der. neol. osatură, s. f. (schelet, armătură), din fr. ossature; osifica, vb., din fr. ossifier; oseminte, s. n. pl., din fr. ossements (der. din lat. ossamenta, cf. Pușcariu 1227; Pascu, Beiträge, 22 și Scriban nu pare posibilă).
OS oáse n. (la om și la animalele vertebrate) 1) Țesut organic dur și rezistent, de culoare albă, din interiorul corpului; parte constitutivă a scheletului. ◊ A-și lăsa (sau a-i rămâne, a-i putrezi) oasele pe undeva a muri pe meleaguri străine. A băga (sau a-i intra) frica în oase a speria sau a fi speriat foarte tare. A(-i) rupe (sau a(-i) frânge, a(-i) muia) cuiva oasele a-l bate foarte tare pe cineva. A(-i) ajunge cuiva cuțitul la ~ a nu mai putea răbda o stare de lucruri. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor cu desăvârșire; complet. În carne și oase în persoană. A căpăta (sau a dobândi, a avea etc.) un ~ de ros a căpăta o favoare însemnată. A avea oase în burtă a se apleca anevoie. ~ mort afecțiune a oaselor de la picioarele calului, cauzată, de regulă, de o lovitură. ~ul-iepurelui plantă erbacee cu tulpină erectă, foarte ramificată, spinoasă, cu frunze eliptice, zimțate și cu flori mici, trandafirii, dispuse în vârful ramurilor. 2) Materie primă obținută din acest țesut organic. Nasturi de ~. 3) fig. Neam din care se trage cineva; sânge. ◊ (A fi) din ~ sfânt (sau din oase sfinte, din ~ domnesc (sau de domn) (a fi) de viță nobilă. /<lat. ossum
ÓSMIU n. Metal cenușiu-albăstrui, cu duritate mare, dar casant, întrebuințat, mai ales, în aliaje și în calitate de catalizator. /<fr. osmium
os n. 1. bucată dură și solidă ce constituie scheletul; 2. os de animal lucrat: pieptene de os; 3. Bot. osul iepurelui, dărmotin. [Lat. OSSUM].
os n., pl. oase (lat. ŏssum, cl. os, ossis, vgr. ostéon scr. asthi, asthan; it. pg. osso, pv. fr. cat. os, sp. hueso). Materie dură care formează scheletu omuluĭ și celor-lalte vertebrate: dințiĭ îs tot oase. În carne și oase, în persoană, în realitate. Pînă în măduva oaselor, adînc, foarte: a fi ud pînă la oase, a fi cuprins de frică pînă în oase. În capu oaselor, șezînd: mă rîdic în capu oaselor (Ch.N. I, 163). A fi numaĭ pelea și oasele, a fi foarte slab. A da cuĭva un os de ros, a-ĭ da o ocupațiune din care să trăĭască (și să tacă): dați-ĭ un os ca să tacă! A muĭa cuĭva oasele, a-l bate răŭ. Os mort, un fel de bubă la încheĭeturĭ. Osu ĭepureluĭ, dîrmotin. V. cĭolan, fildeș.
*osmiŭ n. (d. vgr. osmé, miros, cin cauza mirosuluĭ particular al unuĭ oxid al său. V. izmă). Chim. Un metal bivalent care se află în mineralele de platină. Are o greutate atomică de 199.
iarba-osului s. v. MĂLĂOI.
OS s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat cîinelui un ~.) 2. (ANAT.) os de sepie = sepion; os malar = zigomă, os zigomatic; os sternal = stern; os zigomatic = zigomă, os malar. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dîrmotin, sălășitoare, sălăștioară, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) sălășitoare, sălăștioară; c) (Ononis hircina) (reg.) sălășitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea-capului.
os mort s. v. EPARVEN. EXOSTOZĂ. SPAVAN.
osul călcîiului s. v. CALCANEU.
osul crucii s. v. SACRUM.
osul genunchiului s. v. ROTULĂ.
osul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.
osul-iepurelui s. v. POJARNIȚĂ. SUNĂTOARE.
iarba-osului – (bot.) Iarba rănii, iarbă de vătămătură (Anthyllis vulneraria L.). Termen atestat în Borșa (Borza 1968: 21).
EX OSSIBUS ULTOR (lat.) din oase (se ridică) răzbunătorul – Vergiliu, „Eneida”, IV, 625: „Exoriare aliquis nostris ex ossibus ultor” („Din oasele noastre să răsară un răzbunător”).
OASELE v. Rediu (1).
OS (lat. ossum) s. n. 1. Organ dur, de culoare albicioasă, format dintr-o componență organică de celule și fibre de colagen, impregnată cu substanțe minerale, în special fosfat și carbonat de calciu. O. este format dintr-un strat extern de țesut compact, acoperit de periost, și dintr-un strat intern de țesut spongios; porțiunea centrală a o. este umplută cu măduvă. Între ele, o. se leagă prin articulații și sunt mobilizate de mușchi. O. constituie elementele de bază ale scheletului vertebratelor și, după forma lor, se împart în: lungi (ex. femurul humerusul), scurte (ex. o. tarsiene, vertebrele) și plate (ex. o. iliace, o. craniului). O. determină forma forma generală a corpului și constituie un suport pentru părțile moi ale organismului; ele servesc ca suprafață de inserție a mușchilor, care prin contracția lor pun în mișcare oasele. Pe parcursul vieții o. se restructurează: celulele vechi se distrug și în locul lor se dezvoltă celule noi. La om, sistemul o. este alcătuit din 205 o. Structura oaselor reflectă adaptarea la factorii mecanici care acționează asupra lor. ◊ Os alveolar = porțiune din oasele maxilare care înconjoară alveolele dentare. ◊ Os hioid v. hioid. ◊ Os lacrimal = lamelă osoasă subțire, situată pe peretele intern al orbitei. ◊ Os iliac = os coxal. ◊ Os occipital v. occipital. ◊ Os parietal v. parietal. ◊ Os temporal v. temporal. ◊ Os unciform = os situat în extremitatea internă a capului, care prezintă pe fața sa interioară o apofiză ca un cârlig; se articulează pe fața inferioară cu baza metacarpienelor patru și cinci. V. schelet. (ZOOL.) Os de sepie = sepion. ◊ (MED. VET.; la cal) Os mort = exostoză. ♦ (La pl.) Oseminte. ♦ Os (1). prelucrat, folosit la fabricarea unor obiecte în industrie, în artele decorative etc. 2. Fig. Neam, viță. ◊ Expr. (A fi) din os domnesc (sau de domn) = (a fi) din familie domnitoare. 3. Osul-iepurelui = plantă subarbustivă, perenă, înaltă de 70 cm, foarte spinoasă, cu florile roz adunate în vârful ramurilor, care au un miros greu (Onosis spinosa). Crește prin pășuni și fânețe aride și pe soluri nisipoase. Rădăcina și frunzele se utilizează în medicina umană și veterinară.
Os, simbol chimic pentru osmiu.
ÓSMIU (< fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700°C, p. f. c. 4.600°C) din familia metalelor platinice; este alb-cenușiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se găsește în natură în stare nativă, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se întrebuințează sub formă de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau în calitate de catalizator al multor reacții. A fost descoperit de Smithson Tennant în 1803.
OȘ, oraș în SV Kîrgîzstanului, pe valea Fergana; 238,2 mii loc. (1991). Nod rutier. Constr. de utilaj electrotehnic, ind. pielăriei și încălțămintei, a mobilei, mat. de constr., textilă (lână, mătase, bumbac) și alim. Vechi centru caravanier. Fundat în sec. 9.
OS subst. 1. Osești s. 2. Osoe t. (16 A I 322); Osoiu s. pentru aceste două toponime cf. și sl. osoj „loc umbros”. 3. Osiacu, A. (act.) și Oseiac, V. din Bălănești (Mz Pl acte) < os + -ei, -ac. 4. Usoe, N. (Ard II 94) și Usoiu b. (Ard), cu o neacc. > u.
HELIANTHEMUM (Mill.). Adaus., HELIANTEMUM, IARBA OSULUI, fam. Cistaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, 75-85 specii, erbacee sau subarbuști, glabre sau pubescente. Frunze eliptice, liniar-eliptice, oblonge sau liniar- oblonge, opuse uneori, cele dinspre vîrf alterne. Flori (3 sepale, 5 petale albe, galbene, portocalii, roz sau roșii, de cîteva ori mai lungi decît caliciul, număr mare de stamine, ovar cu o singură lojă, stil cu lungime variabilă, drept sau îndoit la bază, stigmat trilobat) așezate într-un racem multiflor. Fruct, capsulă.
a băga carnea la salam și oasele la nasturi expr. (intl.) a comite un asasinat.
a da cu osul expr. (vulg.d. bărbați) a avea contact sexual.
a fi numai piele și os expr. (d. femei) a fi slab / sfrijit / firav.
a i se face os expr. (er.d. bărbați) a avea erecție.
a muia oasele cuiva expr. a bate rău de tot pe cineva.
a pune osul la treabă expr. a munci serios / cu răspundere.
a se mura până la oase expr. a se uda până la piele (pe ploaie).
a-i ajunge cuțitul la os expr. 1. a ajunge într-o situație limită 2. a nu mai răbda / suporta o stare de fapt / o situație
a-i frânge (cuiva) oasele expr. a bate foarte tare (pe cineva).
a-i ieși oasele prin piele expr. a fi sfrijit / slăbănog.
a-i intra frica / groaza în oase expr. a fi înspăimântat / îngrozit.
a-i rămâne (cuiva) ciolanele / oasele undeva expr. a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri.
în carne și oase expr. în realitate, în persoană.
la oase rupere expr. (la fotbal – d. maniera de joc a unui jucător, a unei echipe) brutal, dur, violent.
numai oase înșirate / piele și os expr. (d. oameni) slăbănog, sfrijit.
os, oase s. n. 1. zar. 2. penis în erecție.

os dex

Intrare: os (s.n.)
os 1 s.n. substantiv neutru
Intrare:
Intrare: osmiu
Os 3 simbol simbol
osmiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -mĭu
Intrare: per os
os 4 biol. component al unui/unei locuțiune non-lexem
per
per os adverb
Intrare: os (suf.)
os 2 suf. sufix element de compunere
Intrare: Os
Os 2 n.pr. nume propriu
Intrare: iarba-osului
iarba-osului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: osul-iepurelui
osul-iepurelui substantiv masculin articulat (numai) singular