IORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ adj. v. ortomănesc.

ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc.

IORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ adj. v. ortomănesc.

ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (În poezia pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănésc, -eáscă, iortomănești adj.] – Ortoman + suf. -esc.

IORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, iortomănești, adj. (Mai ales în baladele populare) Caracteristic voinicilor, haiducilor; haiducesc. V. ortoman. Bărbieri că aducea, Frumușel că mi-l rădea, Lăsa chică voinicească Și tîmplă iortomănească. PĂSCULESCU, L. P. 212. Că sus la munte la plai, Este pîinea voinicească Și leafa iortomănească. ȘEZ. III 216.

ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști

ortomănésc adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști

ORTOMĂNÉSC adj. v. haiducesc.

ORTOMĂNÉSC ~eáscă (~éști) rar (în poezia populară) Care este caracteristic pentru ortomani; propriu ortomanilor. /ortoman + suf. ~esc

iortomănésc, adj. m. (înv.; despre haiduci) haiducesc, vitejesc.

iortomănesc a. haiducesc, vitejesc: este pâinea voinicească și leafa iortomănească POP.

ĭortomán, -că adj. și s. (cp. cu turc. ĭurtmak și ĭortmak, a alerga în trap, a hoĭnări, și -man ca’n gîrtoman, hoțoman). Vest P. P. Puternic, voĭnic (GrS. 1937, 247). – În Serbia ĭoltoman, în Arg. (Lung. 71) hartoman, în est ortoman. – Ca adj. -ănésc, de ĭortoman; ca adv. -ănéște. V. lotroman.

ortomănesc adj. v. HAIDUCESC.