ortogenie definitie

6 definiții pentru ortogenie

ORTOGENÍE s. f. (Med.) 1. Dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare și inferioare care face posibilă întâlnirea dinților cap la cap. 2. Ansamblul mijloacelor prin care se încearcă diminuarea frecvenței genelor patologice dintr-o populație, constând, mai ales, în limitarea nașterilor la persoanele care prezintă riscuri genetice. 3. Metodă de diagnosticare și de tratament al tulburărilor psihice ale copilului. – Din fr. orthogénie.
ORTOGENÍE s. f. (Med.) Dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare și inferioare care face posibilă întâlnirea dinților cap la cap. – Din fr. orthogénie.
ortogeníe s. f., art. ortogenía, g.-d. art. ortogeníei
ORTOGENÍE s. f. 1. ansamblu de preocupări, dezvoltarea normală a omului; planificare, control al nașterilor. 2. dezvoltare simetrică a arcadelor dentare. (< fr. orthogénie)
ORTOGENÍE (< fr., engl.) s. f. 1. Ansamblul mijloacelor prin care se încearcă diminuarea frecvențelor genelor patologice dintr-o populație, constând, mai, ales, în limitarea nașterilor la persoanele care prezintă riscuri genetice. 2. Metodă de diagnosticare și de tratament al tulburărilor psihice ale copilului. A fost pusă la punct de psihanalistul american Bruno Bettelheim (1903-1990), care a reușit să amelioreze, autismul infantil, prin aplicarea ei.
ORTO- „drept, corect, adevărat, normal”. ◊ gr. orthos „drept, corect” > fr. ortho-, germ. id., engl. id., it. orto- > rom. orto-. □ ~amfiboli (v. amfi-, v. -bol), s. m. pl., amfiboli care cristalizează în sistemul rombic; ~cefal (v. -cefal), adj., care are capul drept; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., cutie craniană cu un index vertical între 70° și 75°; ~centru (v. -centru), s. n., punct de întîlnire al segmentelor de dreaptă care reprezintă înălțimile unui triunghi sau ale unui tetraedru; ~ceras (v. -ceras), s. m., moluscă din mările primare, cu cochilie dreaptă și conică; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri drepte; ~cromatic (v. -cromatic), adj., (despre materiale fotosensibile) sensibil la toate radiațiile luminoase, în afară de roșu; ~dactil (v. -dactil), adj., cu degete drepte; ~drom (v. -drom), adj., (despre influxul nervos) care se propagă normal în sens aferent sau eferent; ~epie (v. -epie), s. f., parte a lingvisticii care se ocupă cu studiul pronunției corecte a cuvintelor unei limbi; ~fite (v. -fit), s. f. pl., 1. Plante care prezintă dezvoltare normală. 2. Plante care, în dezvoltarea lor ontogenetică, parcurg toate etapele ciclului evolutiv; ~fonie (v. -fonie1), s. f., pronunție considerată corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme; ~forie (v. -forie), s. f., 1. Echilibru muscular normal al ochilor. 2. Paralelism perfect al axelor vizuale; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., orientare a organismului vegetal în linie dreaptă sub influența luminii; ~fototrop (v. foto-, v. -trop), adj., a cărui lumină influențează direct plantele; ~geneză (v. -geneză), s. f., serie de variații care, în evoluția organismelor animale și vegetale, se produc în același sens; ~genie (v. -genie1), s. f., control al nașterilor; ~gnat (v. -gnat), adj., (despre un individ) care are profil facial drept; sin. ortognatic; ~gon (v. -gon2), adj., de forma unui unghi drept; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; ~gramă (v. -gramă), s. f., model de scriere corectă; ~heliotropic (v. helio-, v. -tropic), adj., (despre frunze) care este orientat drept spre sursa de lumină; ~morf (v. -morf), adj., care păstrează nedeformate unghiurile; ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul diformităților aparatului locomotor; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a organelor vegetale avînd plan de simetrie staționară și, de obicei, verticală; ~pedagogie (v. ped/o-1, v. -agogie), s. f., disciplină care studiază și corectează tulburările de ordin pedagogic prezente la unii copii dificili; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și cu tratamentul bolilor osteoarticulare; ~pnee (v. -pnee), s. f., formă particulară de astm în care bolnavul nu poate respira decît în picioare, în poziție dreaptă; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., disciplină psihoeducativă care se ocupă cu corectarea dezvoltării capacităților intelectuale la copii; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu elitre pergamentoase și cu picioare posterioare lungi, adaptate la sărit; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., metodă radioscopică de obținere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru observarea intersecțiilor de cristal în lumina polarizată; ~scopie (v. -scopie), s. f., însușire a unui sistem optic de a nu produce distorsiuni; ~seismometru (v. seismo-, v. -metru1), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea cutremurelor verticale; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. adj., (Despre fructe) A cărui sămînță are o poziție dreaptă. 2. adj., Cu endospermul plan pe fața internă a mericarpului; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange prins de filamentul miceliului pe care s-a format; ~static (v. -static), adj., (despre fenomene) care se produce numai în poziție verticală; ~stih (v. -stih), s. n., linie verticală care unește mugurii sau frunzele dispuse unele sub altele în lungul tulpinii; ~tectogeneză (v. tecto-1, v. -geneză), s. f., evoluție geotectonică a unui ortogeosinclinal; ~tip (v. -tip), s. n., genotip cu denumirea lui inițială; ~trop (v. -trop), adj., (despre organe vegetale) care prezintă o creștere verticală; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre corpuri) a cărui suprafață prezintă aceeași strălucire, indiferent de direcțiile de iluminare și de observație; ~tropie (v. -tropie), s. f., caracteristică a unui corp de a fi ortotropic; sin. ortotropism.

ortogenie dex

Intrare: ortogenie
ortogenie substantiv feminin