ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul pozițiilor defectuoase ale dinților. – Din fr. orthodontie.

ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care asigură așezarea în poziție normală a dinților pe arcadele dentare. – Din fr. orthodontie.

!ortodonțíe (or-to-/ort-o-) s. f., art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei

ortodonțíe s. f. (sil. mf. ort-), art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei

ORTODONȚÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament a anomaliilor dentomaxilare. [Gen. -iei. / < fr. orthodontie, cf. gr. orthos – drept, odous – dinte].

ORTODONȚÍE s. f. metodă de tratament a anomaliilor dentomaxilare. (< fr. orthodontie)

ORT-, v. ORTO-. □ ~iconoscop (v. icono-, v. -scop), s. n., tub de luat vederi, folosit în camerele de televiziune; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți drepți; ~odontologie (v. odonto-, v. -logie1), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul și cu tratamentul anomaliilor dentomaxilare; ~odonție (v. -odonție), s. f., metodă de tratament a anomaliilor dentomaxilare.