ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak.

ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din scr. ortak.

ORTÁC, ortaci, s. m. (Regional) Tovarăș (de drum, de muncă etc.), camarad; p. ext. prieten. Cată moțul în desagă. Nu găsește. Iar ortacii Îs departe. BENIUC, V. 53. Porecla i-o dăduseră ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. Cînd a fost la-nmormîntat Toți morții parcă s-au sculat Să-și plîngă pe ortacul lor. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Glumeț) Iubit, drăguț. Cîntă cucul, vai săracul, Ș-a pierdut mîndra ortacul. HODOȘ, P. P. 223.

ortác s. m., pl. ortáci

ortác s. m., pl. ortáci

ORTÁC s. v. amic, asociat, camarad, părtaș, prieten, tovarăș.

ORTÁC ~ci m. reg. Părtaș la o acțiune comună. /<sb. ortak

ortac m. tovarăș (în Banat): să-și plângă pe ortacul lor COȘBUC. [Serb. ORTAK].

ortác m. (turc. [de unde și] sîrb. bg. ortak). Iron. Tovarăș, asociat. – În Ban. și Trans. (d. sîrb.) fără ironie.

ortac s. v. AMIC. ASOCIAT. CAMARAD. PĂRTAȘ. PRIETEN. TOVARĂȘ.

ortac, ortaci, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel, 1962). (Trans., Banat., Maram.). – Din scr. ortak (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).

ortac, -i, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel 1962). – Din srb. ortak, cf. tc. ortak.