oronimie definitie

9 definiții pentru oronimie

ORONIMÍE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul formării și al evoluției numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie.
ORONIMÍE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul formării și al evoluției numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie.
!oronimíe (o-ro-/or-o-) s. f., art. oronimía, g.-d. oronimíi, art. oronimíei
oronimíe s. f., art. oronimía, g.-d. oronimíi, art. oronimíei
ORONIMÍE s.f. (Lingv.) 1. Totalitatea numelor care denumesc forme de relief. 2. Ramură a toponimiei care studiază numele de munți. [Gen. -iei. / < fr. oronymie, cf. gr. oros – munte, onoma – nume].
ORONIMÍE s. f. 1. totalitatea numelor care denumesc forme de relief. 2. ramură a toponimiei care studiază denumirile formelor de relief. (< fr. oronymie)
ORONIMÍE f. 1) lingv. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul oronimicelor. 2) Totalitate a denumirilor de forme ale reliefului. /<fr. oronymie
ORONIMÍE s. f. (cf. fr. oronymie, gr. oros „munte” + onoma „nume”): 1. totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. ramură a toponimicii care se ocupă cu studiul formării și evoluției numirilor referitoare la formele de relief.
OR-, v. ORO-.~onimic (v. -onimic), adj., care denumește un munte; ~onimie (v. -onimie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul numelor de munți.

oronimie dex

Intrare: oronimie
oronimie substantiv feminin (numai) singular