orologiu definitie

13 definiții pentru orologiu

OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio.
OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas cu dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio.
OROLÓGIU, orologii, s. n. (Învechit și arhaizant) Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri, pe un perete interior, pe o coloană etc. Deodată orologiul catedralei prinse a vibra iar. In tăcere sunară sferturile, apoi. zece bătăi adînci. SADOVEANU, O. III 176. Orologiile bat – Dar nimeni mai nu le ascultă De vorbă multă, lume multă. EMINESCU, O. IV 195. Un orologiu sună noaptea jumătate, La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33.
orológiu [giu pron. giu] s. n., art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (-gi-i-)
orológiu s. n. [-giu pron. -giu], art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (sil. -gi-i-)
OROLÓGIU s. (înv.) orologhion, (înv., în Mold.) ornic. (Un ~ pe fațada primăriei.)
OROLÓGIU s.n. Ceas de dimensiuni mari așezat de obicei pe o clădire mare. ♦ (Liv.) Ceas. [Pron. -giu. / < fr. horloge, it. orologio, cf. gr. hora – oră, lego – spun].
OROLÓGIU s. n. ceas de dimensiuni mari pe fațada unei clădiri, pe un perete etc. (< lat. horologium it. orologio)
orológiu (orológii), s. n. – Ceas mare. Lat. horologium (sec. XIX). E dublet al lui orologhiu (mr. orologhe), s. n. (breviar), din mgr. ὠρολόγιον (Gáldi 216).
OROLÓGIU ~i m. Ceas de dimensiuni mari, fixat în locuri publice (pe fațada unei clădiri sau pe un turn) ori pe un perete interior și prevăzut, de regulă, cu un mecanism sonor, care anunță principalele unități de timp. [Sil. -giu] /<lat. horologium, it. orologio
orologiu n. ceasornic de turn.
*orológiŭ n. (vgr. ῾orológion, d. ῾óra, oră, și légo, zic; lat. horológium, it. orológio, fr. horloge, sp. reloj). Rar. Mare ceasornic de edificiŭ. V. ceaslov.
OROLOGIU s. (înv.) orologhion, (înv., în Mold.) ornic. (Un ~ pe fațada primăriei.)

orologiu dex

Intrare: orologiu
orologiu substantiv neutru
  • pronunție: -giu pr. -gĭu