oroare definitie

14 definiții pentru oroare

OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris.
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris.
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust; repulsie, aversiune, scîrbă. Bolnav de o prea mare sensibilitate, poetul avea o oroare fizică de accesul altora de milă, de compătimire sau de familiaritate. CAMIL PETRESCU, N. 57. Avea oroare de bărbații mici. REBREANU, I. 85. 2. Faptă sau vorbă care inspiră groază, repulsie; grozăvie. De ce să ne spunem orori în care nici unul nu crede. DEMETRIUS, C. 54. Oroare!... Capul zboară rostogolit departe Și corpul i se-nfige cu furie-n pămînt. MACEDONSKI, O. I 255. O, durerea de a spune ducă o dată asemenea orori. VLAHUȚĂ, O. A. III 97.
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte, obiecte) pl. oróri
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte) pl. oróri
OROÁRE s. 1. v. dezgust. 2. v. groază. 3. v. grozăvie.
Oroare ≠ deliciu
OROÁRE s.f. 1. Dezgust, repulsie, groază. 2. Faptă sau vorbă care inspiră repulsie; grozăvie. [Gen. ororii. / < fr. horreur, cf. lat. horror].
OROÁRE s. f. 1. dezgust, repulsie, groază. 2. faptă, vorbă care inspiră repulsie; grozăvie. (< fr. horreur, lat. horror)
oroáre (oróri), s. f. – Groază. Fr. horreur sau it. orrore.
OROÁRE oróri f. 1) Sentiment de dezgust puternic, amestecat cu groază. 2) Faptă sau vorbă oribilă. 3) Situație oribilă. /<fr. horreur, lat. horror, ~oris
oroare f. 1. groază; 2. grozăvie: o babă ce oroarele uscaseră ’n lume BOL.
*oroáre f., pl. orĭ (lat. horror; fr. horreur, it. orrore. V. oribil, urdoare). Groază, înfiorare, mare frică: a te îngălbeni de oroare. Repulsiune violentă: a avea oroare de răŭ. Grozăvie, caracteru de a fi grozav: oroarea unuĭ incendiŭ. Faptă grozavă: ce oroare!
OROARE s. 1. aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins pentru...) 2. groază, încrîncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimîntare, spaimă, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (Fapta lui monstruoasă i-a produs ~.) 3. grozăvie, monstruozitate, (pop.) grozăvenie, (înv. și reg.) strășnicie, (înv.) groznicie. (~ faptei sale.)

oroare dex

Intrare: oroare
oroare substantiv feminin