ornic definitie

16 definiții pentru ornic

ceasórnic sn [At: LET. II, 202/34 / V: ces~ / Pl: ~ice / E: bg чacopник] 1 Ceas (47). 2 (Îs) ~ul casei (sau ~ de casă, ori ~ morții) Ticăit ca ceasul care se crede că se aude în perete sau în lemnărie Cf șarpele casei, știma casei. 3 (Îs) ~ul casei Gospodină bună care conduce treburile cu regularitatea unui ceasornic Si: cheia casei. 4 (Îs) ~ de pontaj Ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., pentru a imprima, pe fișele muncitorilor, ora intrării și ieșirii. 5 (Bot) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora cocrulea).
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic.
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic.
ÓRNIC, ornice, s. n. (Învechit și arhaizant) Ceasornic de perete, pendulă; orologiu. Un ornic bătrin de lemn, cu limbă lungă de alamă, însemna domol clipele. SADOVEANU, O. III 348. Sună lung și monoton Ornicul cu trei cadrane. TOPÎRCEANU, M. 68. Sub vatră țîrăiește un greier nestatornic, își leagănă-n perete tictacul vechiul ornic. IOSIF, PATR. 11.
órnic (înv.) s. n., pl. órnice
órnic s. n., pl. órnice
ÓRNIC s. v. ceas, ceasornic, orologiu, pendulă.
órnic (órnice), s. n. – Ceas. Cuvînt artificial, folosit de unii scriitori mold. și impus prin etimologie populară, pornind de la ceasornic, considerat drept comp. din ceas-ornic și acesta din urmă ca der. din oră cu suf. -nic.
ÓRNIC ~ce n. înv. Ceasornic de perete. /oră + suf. ~nic
ornic n. Mold. ceasornic: unice amic și ornic EM. [Neologism tras din oră, ceas].
ceasórnic n., pl. -oárnice și -órnice (rus. časóvnik, ceaslov, orar, časý [pl.], ceasornic; sîrb. bg. časóvnik, ceasornic. Cp. cu bobornic, gromolnic, țîrcovnic). Mașină care măsoară și arată timpu (ceasurile): ceasornic de buzunar saŭ portativ, de masă, de părete. Un dans popular. O plantă agățătoare ornamentală originară din Brazilia și Perú (passiflóra caerúlea). Ceasornicu umblă în ainte, în apoĭ, a stat, arată maĭ mult de cît trebuĭe, maĭ puțin, nu funcționează. A întoarce ceasornicu, a-ĭ strînge coarda ca să funcționeze. Casă cu ceasornic, în aĭ căreĭ părețĭ, după credința poporuluĭ, se aud niște bătăĭ ca tic-tacu ceasorniculuĭ. – Supt influența curentuluĭ latinist, uniĭ șĭ-aŭ închipuit că ceasornic e compus din ceas și... ornic, ĭar ornic din oră și sufixu slav -nic!. De aceĭa, aŭ început să scrie (dar n’aŭ îndrăznit să și zică!) ornic îld. ceasornic! Sadoveanu maĭ scrie încă: ornicu cu cuc stătuse (VR. 1911, 1, 19). – Nu se știe precis numele inventatoruluĭ ceasorniculuĭ cu roate dințate, dar se știe că, pin seculu XII, existaŭ pin mînăstirĭ asemenea ceasornice. Germaniĭ îl atribue luĭ Petru Hendlein (lăcătuș din Nürnberg), care construĭa ceasornice de buzunar pe la 1500-1548, ĭar Francejiĭ luĭ Julien Coudray (originar din Blois), care, la 1528, a oferit luĭ Francisc I doŭă pumnale ornate cu cîte un ceasornic.
órnic, V. ceasornic.
ornic s. v. CEAS. CEASORNIC. OROLOGIU. PENDULĂ.
a avea ornic expr. (prst.) a ajunge rapid la orgasm
a da cu ornicul de pereți expr. (prst.) a avea orgasm / a cădea în extaz în timpul unui act sexual.
a veni cu ornic expr. (prst.) a ajunge rapid la orgasm.

ornic dex

Intrare: ornic
ornic substantiv neutru