ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation.

ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation.

ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; ansamblu ornamental. Ornamentații folosite în arta olăriei.

ornamentáție (-ți-e) s. f., art. ornamentáția (-ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (-ți-i-)

ornamentáție s. f. (sil. -ți-e), art. ornamentáția (sil. -ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (sil. -ți-i-)

ORNAMENTÁȚIE s. 1. v. podoabă. 2. v. decorație.

ORNAMENTÁȚIE s.f. Ornamentare; totalitatea ornamentelor cu care se împodobește ceva; tehnica ornamentării. [Gen. -iei, var. ornamentațiune s.f. / cf. fr. ornamentation, rus. ornamentațiia].

ORNAMENTÁȚIE s. f. 1. arta, tehnica ornamentării. 2. ansamblu ornamental. (< fr. ornementation)

ORNAMENTÁȚIE ~i f. 1) Arta ornamentării. 2) Ansamblu de elemente care servesc pentru a împodobi clădiri, interioare; decor. [G.-D. ornamentației] /<fr. ornementation

ornamentați(un)e f. mod de a dispune ornamentele.

*ornamentațiúne f. (fr. ornement action). Arta de a dispune ornamentale: ornamentațiunea ordinuluĭ doric e severă. – Și -áție și -áre.

ORNAMENTAȚIE s. 1. decor, decorație, ornament, podoabă, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~). 2. decorație. (O frumoasă ~ interioară.)