Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

18 defini╚Ťii pentru origine

OR├ŹGIN─é s. f. v. origine.
OR├ŹGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; ├«nceput, provenien╚Ť─â; izvor, ob├ór╚Öie. ÔŚŐ Loc. adj. De origine = a) de provenien╚Ť─â, de natur─â; b) originar. 2. Apartenen╚Ť─â prin na╚Ötere la o anumit─â familie, la un anumit grup social, la o anumit─â na╚Ťiune. ÔŚŐ Loc. adj. De origine = de ob├ór╚Öie, de ba╚Ötin─â, de neam, de na╚Ťionalitate. ÔÖŽ Etimologie (a unui cuv├ónt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafa╚Ť─â sau ├«n spa╚Ťiu, de la care se m─âsoar─â coordonatele celorlalte puncte. ÔÖŽ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerota╚Ťie sau cu o grada╚Ťie, de la care ├«ncepe numerota╚Ťia sau grada╚Ťia. [Var.: or├şgin─â s. f.] ÔÇô Din lat. origo, -inis, fr. or├şgine.
OR├ŹGIN─é s. f. v. origine.
OR├ŹGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; ├«nceput, provenien╚Ť─â; izvor, ob├ór╚Öie. ÔŚŐ Loc. adj. De origine = a) de provenien╚Ť─â, de natur─â; b) originar. 2. Apartenen╚Ť─â prin na╚Ötere la o anumit─â familie, la un anumit grup social, la o anumit─â na╚Ťiune. ÔŚŐ Loc. adj. De origine = de ob├ór╚Öie, de ba╚Ötin─â, de neam, de na╚Ťionalitate. ÔÖŽ Etimologie (a unui cuv├ónt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafa╚Ť─â sau ├«n spa╚Ťiu, de la care se m─âsoar─â coordonatele celorlalte puncte. ÔÖŽ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerota╚Ťie sau cu o grada╚Ťie, de la care ├«ncepe numerota╚Ťia sau grada╚Ťia. [Var.: or├şgin─â s. f.] ÔÇô Din lat. origo, -inis, fr. or├şgine.
OR├ŹGIN─é s. f. v. origine.
OR├ŹGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru sau a unui fenomen; ├«nceput, izvor, ob├«r╚Öie. Originea toponimicelor pur slave din limba noastr─â variaz─â dup─â regiuni. IORDAN, N. L. 57. ├Äi spuse apoi despre originea rom├«nilor, cum ╚Öi de cine au fost ei adu╚Öi pe aceste locuri. CREANG─é, A. 164. E o schi╚Ť─â asupra originii ╚Öi a limbii ╚Ťiganilor f─âcut─â de d. Kog─âlniceanu, t├«n─ârul. NEGRUZZI, S. I 223. ÔŚŐ Loc. adv. La origine = la ├«nceput, la ob├«r╚Öie. La origine, sistemul solar reprezenta o nebuloas─â incandescent─â, cu materia foarte rarefiat─â. GEOGRAFIA FIZ. 37. 2. Apartenen╚Ťa prin na╚Ötere la o anumit─â familie, grup social, na╚Ťiune. Originea familiei lui [Creang─â] e ardeleneasc─â, cel pu╚Ťin dup─â mam─â. SADOVEANU, E. 93. Dovezi erau asem─ânarea cu portretul ╚Öi multe alte ├«mprejur─âri care nu ne intereseaz─â, legate ├«ns─â de originea p├«n─â acum obscur─â a lui Dionis. EMINESCU, N. 77. ÔŚŐ Loc. adv. De origine = de provenien╚Ť─â, ├«n ceea ce prive╚Öte provenien╚Ťa, de ob├«r╚Öie; (determinat printr-un nume etnic) de na╚Ťionalitate. Produse de origine animal─â. Ôľş Constat─âm, a╚Öa cum era de a╚Öteptat, c─â majoritatea cuvintelor din fondul nostru principal este de origine latin─â. GRAUR, F. L. 61. 3. (Mat.) Punct pe o linie, pe o suprafa╚Ť─â sau ├«n spa╚Ťiu, de la care se m─âsoar─â coordonatele celorlalte puncte. ÔÖŽ Punct sau reper de pe un sistem tehnic dotat cu un sistem de numerota╚Ťie sau cu o grada╚Ťie, de la care ├«ncepe numerota╚Ťia sau grada╚Ťia. ÔÇô Variant─â: or├şgin─â (BOGZA, C. O. 89, ALEXANDRESCU, P. 148, HASDEU, I. V. 257) s. f.
or├şgine s. f., g.-d. art. or├şginii; pl. or├şgini
or├şgine s. f., g.-d. art. or├şginii; pl. or├şgini
OR├ŹGINE s. 1. genez─â, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. ├«nceput, ob├ór╚Öie, provenien╚Ť─â, surs─â, (livr.) sorginte, (├«nv.) ├«ncep─âtur─â, (fig.) izvor, s├ómbure. (~ daco-latin─â a limbii rom├óne.) 3. (LINGV.) v. etimologie. 4. na╚Ötere, ob├ór╚Öie, provenien╚Ť─â, (livr.) extrac╚Ťie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spi╚Ť─â, (ast─âzi rar) semin╚Ťie, (├«nv. ╚Öi reg.) neam, (├«nv.) purcedere, purces. (Era ╚Ť─âran prin ~.) 5. ascenden╚Ť─â, ob├ór╚Öie. (Are o ~ modest─â.) 6. v. ob├ór╚Öie. 7. v. surs─â. 8. v. cauz─â.
OR├ŹGINE s.f. 1. Ob├ór╚Öie; ├«nceput; izvor. 2. Faptul de a se trage dintr-o familie, dintr-un popor etc.; apartenen╚Ťa prin na╚Ötere la o anumit─â familie, un grup social, o na╚Ťiune etc. 3. (Mat.) Punct fix de la care se m─âsoar─â coordonatele celorlalte puncte. ÔÖŽ Etimologie (a unui cuv├ónt). [< lat. origo, originis, cf. fr., it. origine].
AB OR├ŹGINE loc. adv. de la origine. (< lat. ab origine)
OR├ŹGINE s. f. 1. ├«nceput, provenien╚Ť─â; izvor, ob├ór╚Öie. 2. apartenen╚Ť─â prin na╚Ötere la o anumit─â familie, la un grup social, o na╚Ťiune etc. ÔŚŐ etimologie (a unui cuv├ónt). 3. (mat.) punct fix de la care se m─âsoar─â coordonatele celorlalte puncte. (< lat. origo, -ginis, fr. origine)
OR├ŹGINE ~i f. 1) Moment ini╚Ťial al unei existen╚Ťe; punct de plecare; surs─â. 2) Apartenen╚Ť─â social─â sau etnic─â; ob├ór╚Öie; provenien╚Ť─â; ascenden╚Ť─â; matc─â. 3) mat. Punct geometric, situat pe o ax─â, ├«n raport cu care se stabile╚Öte pozi╚Ťia oric─ârui punct al axei. [G.-D. originii] /<lat. origo, ~inis, fr. origine
origină f. 1. principiu, începutul unui lucru: origina lumii; 2. cauză primă: origina unei boale; 3. naștere: de origină nobilă.
*or├şgine f. (lat. or├şgo, -├şginis, d. oriri, a r─âs─âri. V. orient). ├Änceput: originea lumi─ş, originea speciilor. Etimologie: originea unu─ş cuv├«nt. Cauz─â ini╚Ťial─â: be╚Ťia e originea multor nenorocir─ş. Provenien╚Ť─â: progenitur─â de origine roman─â (Em.), mod─â de origine francez─â. La origine, originar, la ├«nceput. ÔÇô ╚śi or├şgin─â ╚Öi (dup─â fr. origine) orig├şn─â. V. ob├«r╚Öie ╚Öi purces.
ORIGINE s. 1. genez─â, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. ├«nceput, ob├«r╚Öie, provenien╚Ť─â, surs─â, (livr.) sorginte, (├«nv.) ├«ncep─âtur─â, (fig.) izvor, s├«mbure. (~ daco-latin─â a limbii rom├óne.) 3. (LINGV.) etimologie. (A stabilit ~ cuv├«ntului.) 4. na╚Ötere, ob├«r╚Öie, provenien╚Ť─â, (livr.) extrac╚Ťie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spi╚Ť─â, (ast─âzi rar) semin╚Ťie, (├«nv. ╚Öi reg.) neam, (├«nv.) purcedere, purces. (Era ╚Ť─âran prin ~.) 5. ascenden╚Ť─â, ob├«r╚Öie. (Are o ~ modest─â.) 6. ob├«r╚Öie, (fig.) izvor, matc─â. (S-a ├«ntors la ~.) 7. ob├«r╚Öie, surs─â, (livr.) sorginte, (├«nv.) izvod, (fig.) izvor. (S─â mergem la ~ acestor efecte.) 8. cauz─â, ob├«r╚Öie, (fig.) izvor, mam─â. (~ tuturor succeselor este...)
AB ORIGINE (lat.) de la origine, de la ob├ór╚Öie ÔÇô A istorisi evenimentele ab origine.
a trimite (pe cineva) la origini expr. a înjura (pe cineva) de mamă.

Origine dex online | sinonim

Origine definitie

Intrare: origine
origine substantiv feminin
origin─â
Intrare: ab origine
ab origine
ab
origine substantiv feminin