origină definitie

2 intrări

19 definiții pentru origină

ORÍGINĂ s. f. v. origine.
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine.
ORÍGINĂ s. f. v. origine.
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine.
ORÍGINĂ s. f. v. origine.
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru sau a unui fenomen; început, izvor, obîrșie. Originea toponimicelor pur slave din limba noastră variază după regiuni. IORDAN, N. L. 57. Îi spuse apoi despre originea romînilor, cum și de cine au fost ei aduși pe aceste locuri. CREANGĂ, A. 164. E o schiță asupra originii și a limbii țiganilor făcută de d. Kogălniceanu, tînărul. NEGRUZZI, S. I 223. ◊ Loc. adv. La origine = la început, la obîrșie. La origine, sistemul solar reprezenta o nebuloasă incandescentă, cu materia foarte rarefiată. GEOGRAFIA FIZ. 37. 2. Apartenența prin naștere la o anumită familie, grup social, națiune. Originea familiei lui [Creangă] e ardelenească, cel puțin după mamă. SADOVEANU, E. 93. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări care nu ne interesează, legate însă de originea pînă acum obscură a lui Dionis. EMINESCU, N. 77. ◊ Loc. adv. De origine = de proveniență, în ceea ce privește proveniența, de obîrșie; (determinat printr-un nume etnic) de naționalitate. Produse de origine animală. ▭ Constatăm, așa cum era de așteptat, că majoritatea cuvintelor din fondul nostru principal este de origine latină. GRAUR, F. L. 61. 3. (Mat.) Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un sistem tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. – Variantă: orígină (BOGZA, C. O. 89, ALEXANDRESCU, P. 148, HASDEU, I. V. 257) s. f.
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
originá vb., ind. prez. 3 sg. origineáză
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
ORÍGINE s. 1. geneză, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. început, obârșie, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sâmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 3. (LINGV.) v. etimologie. 4. naștere, obârșie, proveniență, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 5. ascendență, obârșie. (Are o ~ modestă.) 6. v. obârșie. 7. v. sursă. 8. v. cauză.
ORÍGINE s.f. 1. Obârșie; început; izvor. 2. Faptul de a se trage dintr-o familie, dintr-un popor etc.; apartenența prin naștere la o anumită familie, un grup social, o națiune etc. 3. (Mat.) Punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). [< lat. origo, originis, cf. fr., it. origine].
ORIGINÁ vb. I. tr. a genera. II. intr. a deriva, a decurge, a izvorî din. (< it. originare)
ORÍGINE s. f. 1. început, proveniență; izvor, obârșie. 2. apartenență prin naștere la o anumită familie, la un grup social, o națiune etc. ◊ etimologie (a unui cuvânt). 3. (mat.) punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. (< lat. origo, -ginis, fr. origine)
ORÍGINE ~i f. 1) Moment inițial al unei existențe; punct de plecare; sursă. 2) Apartenență socială sau etnică; obârșie; proveniență; ascendență; matcă. 3) mat. Punct geometric, situat pe o axă, în raport cu care se stabilește poziția oricărui punct al axei. [G.-D. originii] /<lat. origo, ~inis, fr. origine
origină f. 1. principiu, începutul unui lucru: origina lumii; 2. cauză primă: origina unei boale; 3. naștere: de origină nobilă.
*orígine f. (lat. orígo, -íginis, d. oriri, a răsări. V. orient). Început: originea lumiĭ, originea speciilor. Etimologie: originea unuĭ cuvînt. Cauză inițială: beția e originea multor nenorocirĭ. Proveniență: progenitură de origine romană (Em.), modă de origine franceză. La origine, originar, la început. – Și orígină și (după fr. origine) origínă. V. obîrșie și purces.
ORIGINE s. 1. geneză, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. început, obîrșie, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sîmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 3. (LINGV.) etimologie. (A stabilit ~ cuvîntului.) 4. naștere, obîrșie, proveniență, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 5. ascendență, obîrșie. (Are o ~ modestă.) 6. obîrșie, (fig.) izvor, matcă. (S-a întors la ~.) 7. obîrșie, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) izvod, (fig.) izvor. (Să mergem la ~ acestor efecte.) 8. cauză, obîrșie, (fig.) izvor, mamă. (~ tuturor succeselor este...)
AB ORIGINE (lat.) de la origine, de la obârșie – A istorisi evenimentele ab origine.
a trimite (pe cineva) la origini expr. a înjura (pe cineva) de mamă.

origină dex

Intrare: origine
origine substantiv feminin
origină
Intrare: origina
origina verb grupa I conjugarea a II-a