Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru orificiu

ORIF├ŹCIU, orificii, s. n. Deschiz─âtur─â prin care o cavitate sau un spa╚Ťiu ├«nchis comunic─â cu exteriorul, cu alt spa╚Ťiu ├«nchis sau cu alt─â cavitate. ÔÇô Din fr. orifice, lat. orificium.
ORIF├ŹCIU, orificii, s. n. Deschiz─âtur─â prin care o cavitate sau un spa╚Ťiu ├«nchis comunic─â cu exteriorul, cu alt spa╚Ťiu ├«nchis sau cu alt─â cavitate. ÔÇô Din fr. orifice, lat. orificium.
ORIF├ŹCIU, orificii, s. n. Deschiz─âtur─â prin care o cavitate (a unui organism sau a unui obiect) comunic─â cu exteriorul. Orificiu bucal.
orif├şciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orif├şciul; pl. orif├şcii, art. orif├şciile (-ci-i-)
orif├şciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. orif├şciul; pl. orif├şcii, art. orif├şciile (sil. -ci-i-)
ORIF├ŹCIU s. 1. deschiz─âtur─â. 2. orificiu piloric v. pilor.
ORIF├ŹCIU s.n. Deschidere, deschiz─âtur─â (a unei cavit─â╚Ťi). [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. lat. orificium, fr. orifice].
ORIF├ŹCIU s. n. deschidere (a unei cavit─â╚Ťi). (< lat. orificium fr. orifice)
ORIF├ŹCIU ~i n. Loc deschis prin care o cavitate sau un spa╚Ťiu ├«nchis comunic─â cu exteriorul ori cu o alt─â cavitate sau spa╚Ťiu ├«nchis. [Sil. -ciu] /<fr. orifice, lat. orificium
orificiu n. deschiz─âtur─â: orificiul unui vas.
*orif├şci┼ş n. (lat. orificium, d. os, ├│ris, gur─â, deschiz─âtur─â, ╚Öi facere, a face. V. arti-, edi-, o- ╚Öi sacri-fici┼ş). Deschiz─âtur─â, gur─â, gaur─â la o ╚Ťeav─â, la un organ ╚Ö. a.
ORIFICIU s. deschidere, deschizătură, gaură, (livr.) apertură, (Mold.) bortă. (Un ~ îngust într-un zid.)
ORIFICIU POLAR deschidere în calota parașutei care permite scurgerea aerului, conferindu-i stabilitate.

Orificiu dex online | sinonim

Orificiu definitie

Intrare: orificiu
orificiu substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: -ciu pr. -c─şu