orificiu definitie

13 definiții pentru orificiu

ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium.
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium.
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate (a unui organism sau a unui obiect) comunică cu exteriorul. Orificiu bucal.
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)
orifíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (sil. -ci-i-)
ORIFÍCIU s. 1. deschizătură. 2. orificiu piloric v. pilor.
ORIFÍCIU s.n. Deschidere, deschizătură (a unei cavități). [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. lat. orificium, fr. orifice].
ORIFÍCIU s. n. deschidere (a unei cavități). (< lat. orificium fr. orifice)
ORIFÍCIU ~i n. Loc deschis prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul ori cu o altă cavitate sau spațiu închis. [Sil. -ciu] /<fr. orifice, lat. orificium
orificiu n. deschizătură: orificiul unui vas.
*orifíciŭ n. (lat. orificium, d. os, óris, gură, deschizătură, și facere, a face. V. arti-, edi-, o- și sacri-ficiŭ). Deschizătură, gură, gaură la o țeavă, la un organ ș. a.
ORIFICIU s. deschidere, deschizătură, gaură, (livr.) apertură, (Mold.) bortă. (Un ~ îngust într-un zid.)
ORIFICIU POLAR deschidere în calota parașutei care permite scurgerea aerului, conferindu-i stabilitate.

orificiu dex

Intrare: orificiu
orificiu substantiv neutru
  • pronunție: -ciu pr. -cĭu