orientarea aparatelor de zbor definitie

15 definiții pentru orientarea aparatelor de zbor

ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta. 1. Aflare, recunoaștere a direcției și sensului in care se găsesc punctele cardinale în raport cu locul unde se găsește cineva; găsirea direcției și a sensului de urmat pentru a ajunge la destinație; identificarea elementelor de pe teren cu cele de pe o hartă. Orientarea cu ajutorul busolei. ◊ Fig. Conu Dumitrachi ducindu-și degetul la frunte caută în datele marilor evenimente istorice pe care le-a apucat d-sa un punct de orientare cronologică. VLAHUȚĂ, O. A. 473. ◊ Fig. Posibilitatea de a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. Cunoașterea teoriei dă orientare și siguranță în activitatea practică. 2. Mod de așezare a unui obiect față de punctele cardinale; p. ext. direcție, sens. Petar Dușan schimbă orientarea și barca începu să ție largul. GALACTION, O. I 198.
orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri
orientáre s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. orientării; pl. orientări
ORIENTÁRE s. 1. v. îndrumare. 2. v. direcție. 3. v. concepție.
ORIENTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) orienta; orientație; (p. ext.) direcție, sens. ♦ (Mat.) Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse. ◊ Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor. ♦ (Fig.) Tendință, înclinare; convingere, concepție. [< orienta].
ORIENTÁRE s. f. acțiunea de a (se) orienta; orientație. (p. ext.) tendință, înclinare, convingere, concepție. (< orienta)
ORIENTÁRE ~ări f. 1) v. A ORIENTA și A SE ORIENTA. 2) Mod de așezare în raport cu punctele cardinale. ◊ ~ politică (sau ideologică) stare de spirit bazată pe anumite concepții politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta
orientare f. 1. acțiunea de a (se) orienta; 2. dispozițiunea unui edificiu în raport cu punctele cardinale.
*orientațiúne f. (fr. orientation). Acțiunea de a saŭ de a te orienta: orientarea e ușoară pin ajutoru busoleĭ. Pozițiunea unuĭ obĭect față de punctele cardinale. Mar. Dispozițiunea pînzelor ca să primească bine vîntu. – Și -áție, dar maĭ des -áre.
ORIENTARE s. 1. călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, îndrumare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 3. concepție, convingere, gînd, idee, judecată, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, (livr.) convicțiune. (Are o ~ sănătoasă.)
AXĂ DE ORIENTARE coordonată solidară cu o aeronavă și a cărei poziție definește orientarea acesteia în spațiu, fiind utilă studierii mișcării unui vehicul aerian în jurul centrului său de greutate, axele principale de inerție fiind admise ca axe de orientare.
ORIENTAREA APARATELOR DE ZBOR/ÎN SPAȚIU, ansamblu de manevre și acțiuni comandate manual sau automat care se finalizează în deplasări unghiulare pentru obținerea unei anumite altitudini, pentru evitarea obstacolelor și a abordajelor.
ORIENTÁRE (< orienta) s. f. 1. Acțiunea de a (se) orienta; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. ◊ O. profesională = dirijarea indivizilor în alegerea acelei profesii pe care vor fi capabili s-o exercite și care le va oferi satisfacție, ținând cont, în repartizarea alegerilor, și de nevoile profesionale ale colectivității. O. p. se bazează pe teste privind aptitudinile intelectuale, gradul de inteligență și caracterul individului; pornind de la aceste date sunt analizate funcțiile pe care individul le poate îndeplini: de conducere, previziune, coordonare, control sau organizare, și sectorul unde le poate exercita: comercial, administrativ, financiar, tehnic, social etc. O. p. este indispensabilă mai ales când are loc o schimbare de profesie la adulți. Primul serviciu de o. p. a fost creat la Boston, în 1908; în 1909, în Anglia, s-au constituit oficii de selecție. În România a existat o intensă propagandă pentru problemele o. p. între 1920 și 1925, în 1927 înființându-se o Comisie de orientare și selecție profesională condusă de C. Rădulescu-Motru și dependentă de Ministerul Muncii. ◊ O. școlară = intervenția de dirijare a elevilor în alegerea domeniilor și formelor de învățământ potrivite cu aptitudinile și dorințele lor, în scopul de a le dezvolta toate posibilitățile la maximum. 2. (PSIH.) Mecanism fundamental al atenției, constând în capacitatea unui individ de a se situa în timp și spațiu.

orientarea aparatelor de zbor dex