Definiția cu ID-ul 924768:
ORIENTÁRE, orientări,
s. f. Acțiunea de
a (se) orienta.
1. Aflare, recunoaștere a direcției și sensului in care se găsesc punctele cardinale în raport cu locul unde se găsește cineva; găsirea direcției și a sensului de urmat pentru a ajunge la destinație; identificarea elementelor de pe teren cu cele de pe o hartă. Orientarea cu ajutorul busolei. ◊
Fig. Conu Dumitrachi ducindu-și degetul la frunte caută în datele marilor evenimente istorice pe care le-a apucat d-sa un punct de orientare cronologică. VLAHUȚĂ, O. A. 473. ◊
Fig. Posibilitatea de a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. Cunoașterea teoriei dă orientare și siguranță în activitatea practică.
2. Mod de așezare a unui obiect față de punctele cardinale;
p. ext. direcție, sens. Petar Dușan schimbă orientarea și barca începu să ție largul. GALACTION, O. I 198.
Orientare dex online | sinonim
Orientare definitie