orhidacee definitie

4 definiții pentru orhidacee

orhidacée s. f., pl. orhidacée
ORHIDACÉE s.f.pl. Orhidee. [Pron. -ce-e, sg. invar., var. orchidacee s.f.pl. / cf. fr. orchidacées].
ORHIDÉE sau ORHIDACÉE (< it., germ., fr. {i}; {s} gr. orkhidion „testicul mic”) s. f. pl. Familie de plante erbacee, terestre sau epifite, cu rizomi sau rădăcini tuberizate, micotrofe, unele saprofite (Orchidaceae). Florile sunt mari, ciclice, zigomorfe, cu un pinten, cu sepale și petale variat colorate, prezentând o organizare morfologică și ecologică unică (androceul și gineceul sunt sudate între ele, iar grăuncioarele de polen reunite în granule numite polinii). Cuprinde c. 20.000 de specii răspândite mai ales în zonele tropicale; unele sunt cultivate în sere ca plante ornamentale. În România cresc 57 de specii spontane, dintre care papucul-doamnei (Cypripedium calceolus) și sângele voinicului (Nigritella rubra, N. Nigra) sunt specii ocrotite.
LIPARIS L. C. Richard, LIPARIS, fam. Orchidaceae. Gen originar de pe aproape tot globul, în afară de regiunile arctice, cca 285 specii de orhidee, terestre sau epifite. Flori (petale îndepărtate, cele exterioare fiind libere sau concrescute, labei bilobat, trilobat sau fără lobi, dentat sau nedentat, antere cu 4 polinii) mici, pedunculate, în ciorchine terminale. Frunze verzi, pieloase.

orhidacee dex

Intrare: orhidacee
orhidacee substantiv feminin