orgoliu definitie

10 definiții pentru orgoliu

ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.
ORGÓLIU, orgolii, s. n. Mîndrie, îngîmfare, vanitate, trufie. Cu un fel de orgoliu căuta să-și ascundă suferința. BART, E. 214. Orgoliul meu este și-nvins și umilit. MACEDONSKI, O. II 265.
orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)
orgóliu s. n. [-liu pron. -liu], art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (sil. -li-i-)
ORGÓLIU s. v. îngâmfare.
ORGÓLIU s.n. Mândrie, vanitate, trufie. [Pron. -liu, pl. -ii. / < it. orgoglio, cf. fr. orgueil].
ORGÓLIU s. n. mândrie exagerată; vanitate, trufie. (< it. orgoglio)
ORGÓLIU ~i n. Opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanței personale, care depășește aprecierile altora. [Sil. -liu] /<it. orgoglio
*orgóliŭ n. (fr. orgueil, it. orgoglio, cuv. germ.). Barb. Trufie.
ORGOLIU s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificat.)

orgoliu dex

Intrare: orgoliu
orgoliu substantiv neutru
  • pronunție: -liu pr. -lĭu