organizat definitie

2 intrări

22 definiții pentru organizat

ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser.
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser.
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un grup social, la o instituție etc.) A face să funcționeze sau să acționeze organic (repartizînd însărcinările și coordonîndu-le conform unui plan adecvat). Calicia este, într-adevăr, într-un stat bine organizat, o faptă monstruoasă. KOGĂLNICEANU, S. A. 80. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientîndu-se după un plan; a-și strînge și întări forțele. Fără organizare nu se adună bani, și fără bani nu ne putem organiza. GHICA, A. 83. Puternică prin avuțiile sale, ea [aristocrația] se organiză mai bine din zi în zi și se intemeie pe robia gloatelor. BĂLCESCU, O. I 139. ♦ (Cu privire la o activitate, o acțiune etc.) A pregăti temeinic, după un plan chibzuit, a lua măsurile potrivite spre a duce ceva la bun sfîrșit; a face să aibă loc, a aranja. Noi studenții munteni și moldoveni ne-am apropiat și mai mult între noi; am organizat întrunirile noastre într-un mod mai sistematic. GHICA, S. 177. Ați organizat ceremonialul de astăzi? ALECSANDRI, T. I 410. ◊ Absol. Voi trebuie să organizați așa ca să ne putem vedea cît mai iute. Eu de poimîine, duminică, sînt liber de musafiri. CARAGIALE, O. VII 86.
ORGANIZÁT, -Ă, organizați., -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. (Adverbial) Cu cît lupta se va da mai organizat, cu atît triumful va fi mai sigur. SAHIA, N. 40.
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizá vb., ind. prez. 1 sg. organizéz, 3 sg. și pl. organizeáză
ORGANIZÁ vb. 1. v. constitui. 2. v. înființa. 3. v. aranja. 4. a ordona, a sistematiza, a structura. (A ~ întregul material în vederea...)
ORGANIZÁT adj., adv. 1. adj. v. aranjat. 2. adj. v. metodic. 3. adv. metodic, sistematic, (înv.) metodicește. (Procedează ~.)
A (se) organiza ≠ a (se) dezorganiza
Organizat ≠ dezorganizat
ORGANIZÁ vb. I. tr. A orândui, a așeza, a coordona situația, lucrările, activitatea unui stat, a unei instituții, a unui grup social etc. în așa fel încât să funcționeze organic, lucrând după un plan adecvat la îndeplinirea unui anumit scop. ♦ A pregăti temeinic o acțiune etc. ♦ refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale. [Cf. fr. organiser, it. organizzare].
ORGANIZÁ vb. I. tr. a orândui, a așeza, a coordona activitatea unui stat, a unei instituții, grup social etc., astfel încât să funcționeze organic. ◊ a pregăti temeinic o acțiune etc. II. refl. a proceda metodic și ordonat în acțiunile sale. (< fr. organiser)
A ORGANIZÁ ~éz tranz. 1) (activități, acțiuni etc.) A orândui după un plan chibzuit în prealabil. ~ un concert. ~ o vânătoare. 2) (instituții, întreprinderi, societăți etc.) A face să-și desfășoare activitatea în condiții optime. 3) (persoane sau colectivități) A face să se organizeze. /<fr. organiser
A SE ORGANIZÁ mă ~éz intranz. (despre persoane sau colectivități) A se uni, coordonându-și acțiunile (în vederea realizării unui scop comun). /<fr. organiser
organizà v. 1. a dispune organele pentru regulata lor funcționare; 2. fig. a da unui așezământ o formă regulată: a organiza o fabrică; 3. a dispune cu metodă, a aranja: a organiza un bal, o serată.
organizat a. 1. înzestrat cu organe: ființe organizate; 2. fig. care a primit o dispozițiune naturală: cap bine organizat.
*organizat, -ă adj. (fr. organisé). Care e înzestrat cu organe a căror funcționare constituĭe vĭața: animalele și vegetalele-s corpurĭ organizate. Fig. Constituit din punctu de vedere al inteligențeĭ: acest om are o minte bine organizată, un cap (un creĭer) bine organizat.
*organizéz v. tr. (fr. organiser, d. organe, organ. Mlat. și mgr. organízo înseamnă „cînt din orgă”). Așez organele ca să funcționeze, constituĭ, dotez cu organe: Dumnezeŭ l-a organizat bine pe om. Fig. Aranjez, așez sistematic, rînduĭesc: a organiza o fabrică, o țară, un minister, un bal.
ORGANIZA vb. 1. a alcătui, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înființa, a numi, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie specială.) 2. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a înființa, a întemeia, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ corpul grănicerilor, un așezămînt etc.) 3. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (A ~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. a ordona, a sistematiza, a structura. (A ~ întregul material în vederea...)
ORGANIZAT adj., adv. 1. adj. aranjat, clasat, ordonat, rînduit, sistematizat. (Material documentar ~.) 2. adj. metodic, sistematic, (înv.) metodicesc. (Un plan ~.) 3. adv. metodic, sistematic, (înv.) metodicește. (Procedează ~.)

organizat dex

Intrare: organiza
organiza verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: organizat
organizat adjectiv