orfan definitie

2 intrări

14 definiții pentru orfan

ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um.
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um.
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Despre copii) Care și-a pierdut unul sau amîndoi părinții. Pe unicul copil – Petre – rămas orfan, îl luă sub ocrotire amiralul. BART, E. 321. Din cea mai fragedă a mea copilărie eu am rămas orfan și lipsit de povățuirile și de dezmierdările părintești. ALECSANDRI, O. P. 14. ◊ (Substantivat) Împărțeau bucățica de pine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoieși. CREANGĂ, A. 152.
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfán adj. m., pl. orfáni; f. sg. orfánă, pl. orfáne
ORFÁN adj., s. (înv. și reg.) sărac, sărman, (Maram. și prin vestul Transilv.) sărăndic, (înv.) orfelin. (Copil ~.)
PĂRUL-ORFÁNEI s. v. părul-fetei.
orfán (orfánă), adj. – Copil fără (unul din) părinți. – Var. (înv.) și mr. oarfăn. Ngr. ỏρφανός (Cihac, II, 630; Roesler 573; Gáldi 215) var. și mr. din lat. *orphanus (Candrea-Dens., 1274; REW 6105), cf. it. orfano, v. fr. orfene, cat. orfe, port. orfăo. – Der. orfană, s. f. (fată fără părinți); orfanotrofiu (var. orfanotrofie), s. n. (orfelinat), din mgr. ὀρφανοτροφεϊον, sec. XVII, înv.; orfelinat, s. n. (casă de orfani), din fr. orphelinat.
ORFÁN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre copii) Care a rămas fără părinți (fără ambii sau fără unul); sărman. ~ de tată. /<ngr. orfanós, lat. orphanus
orfan a. și m. copil rămas fără părinți sau și numai fără unul dintr’înșii. [Gr. mod. ORPHANÓS].
*orfán, -ă adj. și s. (vgr. orphanós [și orphós], ngr. orfanós; lat. órphanus, [de unde] mrom. oarfăn; it. órfano, fr. orphelin [îld. orfenin, vfr. orfene], sp. huérfano, pg. orfâo. V. orb). Care n’are părințĭ orĭ are numaĭ tată saŭ numaĭ mamă: copil orfan, un orfan.
ORFAN adj., s. (înv. și reg.) sărac, sărman, (Maram. și prin vestul Transilv.) sărăndic, (înv.) orfelin. (Copil ~.)
părul-orfanei s. v. PĂRUL-FETEI.
a lăsa orfan (pe cineva) expr. (intl.) a omorî (pe cineva), a ucide (pe cineva).

orfan dex

Intrare: orfan
orfan adjectiv
Intrare: părul-orfanei
părul-orfanei substantiv masculin articulat (numai) singular